La Țărmul Marilor Lacuri

La țărmul Marilor Lacuri un emigrant își reamintește meleagurile natale care se aseamănă preriei din midwestul american. Ca Ulise pornește într-o corabie imaginară spre casă. Periplul spre Itaca visată se dovedește însă a fi spre un țărm de unde nimeni nu s-a mai întors niciodată. Dar este această călătorie cea care îi dezvăluie argonautului misterul și frumusețea existenței. Fiecare poem din carte reprezintă o însemnare din jurnalul de bord al acelei corăbii.

On the shores of the Great Lakes, an emigrant remembers his native lands that resemble those of the American Midwest prairie. As Ulysses, on an imaginary boat, he sets off home. The journey to the dreamland Ithaca turns out, however, to be towards a shore from which no one has ever returned. Nevertheless, it is this journey that reveals to the argonaut the mystery and beauty of existence. Each poem in the book represents a note in the board log of that boat.

LA ȚĂRMUL MARILOR LACURI

La ţărmul Marilor Lacuri acolo șezurăm

Şi ne-am tânguit aducându-ne aminte de voi

Mare cea neagră și Dunăre învolburată.

La un mal era orașul temerar al vânturilor

Pe celălalt ţărm portul potcoavei de aur

Departe Itaca, tortuos periplul spre casă.

Vântul rupsese zăbalele de foc ale fulgerelor

Și năvălise precum caii sălbatici din prerie

Stârnind refluxuri pe ape şi furtuni de nisip

În pâlnia de calcar şi calcedonie a fiordului.

Coamele înspumate ale hergheliilor de valuri

Se retrăgeau tulburate la mal să înnopteze.

Din ochiul de chihlimbar al lunii lacrimi

Picurau pe obrajii pali ai dunelor de nisip.

Noi exilaţii de pe aici neîmpăcaţi cu soarta

Încărunţiţi de vremuri înainte de vreme

Mistuiţi de focul înstrăinării şi însingurării

Al surghiunului şi al dorului de cei de-acasă

Căutam în noi o cale de ieşire din labirint.

Sirenele ne aminteau cântecul trist al exilului

Și în coclauri cu vântoasele în ceaţa umedă

Orbecăiam somnambuli răsuciți după volte

De corăbii visând că preapline Marile Lacuri

Se revărsau iar noi miopi rătăceam drumul.

Apoi pe luciul fluid al lagunelor furtuna

A sculptat valuri adânci ca brazdele de plug

În magma cenușie și mocnită a înserării.

Clipind ochiul farului a rămas singur la ţărm

Priveghind valurile înşeuate de albi pescăruşi.

În grote pluteau lilieci ca pânzele de corăbii

Fluturând pe catargele avariate de naufragiu.

Păianjenii bâjbâiau prin văgăunile beznei

Iar veşnicia amurgea. Prin crugul încercănat

Şi posomorăt al cerului se strecurau viziuni.

Râurile de la gurile lacurilor coborau încet

Împleticindu-se ca bete pe braţele valurilor

Ca fecioarele despletite abia trezite din somn.

Se întorceau din lungi călătorii subpământene

Prin luminișul zariştii fără hotare ale savanei.

Și se auzeau ecouri disperate din genuni

Lovind în coastele de piatră ale malurilor.

Și sepiile şi gândălacii molcomi tresăreau

Din somn visând că se întorc printre limanuri

Pe frânghiile râurilor, prin toropitele savane

Și colinele de cupru ale porumbiştilor indiene

Prin colnicele aurite de dincolo de prundişuri

Pe şeile săltăreţe ale tumultosului fluviu

Până în lagunele năpușitoare ale golfului.

Ţărmul ardea ca un rug mistuit de flăcări

Lacrimi de lumină topită picurau din cer.

La mal bătrânul pescar înnoda năvoadele

Umede ale zorilor din razele calde de soare

Și din spuma valurilor prăvălite pe nisipuri.

Vâsleam apoi pe lotci vechi părăsite la mal

De răposaţii pribegi demult plecaţi dintre noi.

Tu mai rămâi Ulise mai zăboveşte un timp

La acest ţărm primitor la care ai dejugat

Și potriveşte-ţi cu grijă ceasornicul inimii

După bătaia rece și sacadată a valurilor.

Eu am să deznod resemnat frâurile ancorei

Am să ridic încet și pe nesimţite pânzele

Și am să pornesc aval pe o corabie de vise

Spre un port de unde nimeni nu s-a întors.

Am să mă îndepărtez uşor însingurându-mă

În noaptea care îşi trage năvoadele de umbre

Spre celălalt tărâm enigmatic și nemărginit.