Susțineți Asociația „Luptă, Zâmbește și Trăiește” Timiș
Adăugată de Mada_O in 10/10/2019, citită de 8.663 ori
Autor: Mădălina Brencus, Categorie: Anunțuri
Susțineți Asociația „Luptă, Zâmbește și Trăiește” Timiș

Scopul Asociației ,,Luptă, Zâmbește și Trăiește” Timiș îl reprezintă promovarea, menținerea, susținerea, implementarea de activități în domeniul medical, social, cultural, tradițional, sportiv, educațional, recreațional și religios, având rol în îmbunătățirea calității vieții individului și a socitetății.

 

Echipa asociației este alcătuită din psihiatrii pediatrici, asistenți medicali din domeniul psihiatriei pediatrice, psihologi, educatori și instructori sportivi, iar oricine este invitat să se alăture ca voluntar în activitățile asociației.

 

În atingerea scopului, Asociația „Luptă, Zâmbește și Trăiește Timiș”, îşi propune următoarele obiective:
1. Creșterea nivelului de sănătate și viață socială la persoanele cu risc prin programe de screening, prevenție, tratament, recuperare și reabilitare socială cu scopul de a îmbunătății și a crește calitatea vieții individului și  societății.
2.
Susținerea și implicarea în activități de cercetare în diferite domenii de activitate, cu scopul de a aduce informații și elemente noi în ariile de activitate desfășurate.
3.
Dezvoltarea învățămantului școlar și extrașcolar cu scopul de a reduce analfabetismul, abandonul școlar și aducerea unui suflu nou în procesul de învățare.
4. Susținerea culturii în toate formele ei de manifestare cu scopul creșterii gradului de cultură a populației.
5. Activități sportive, recreaționale și de petrecere a timpului liber cu scopul de a crește nivelul competițional, a stării de sănătate fizică și mentală a populației.
6. Promovarea, practicarea voluntariatului în diferite ramuri de activitate cu scopul implicării societații civile în cât mai multe acte cu caracter social.
7.
Semnarea, susținerea și promovarea parteneriatelor transfrontaliere și cu alte ONG-uri din țară și străinătate, instituții publice și private cu scopul susținerii obiectivelor asociației.
8. Sprijinirea cultelor religioase în actiunile întreprinse de acestea cu scopul de a susține viața religioasă a comunităților și de a sprijini latura spirituală a individului.

În mod concret, dat fiind faptul că nu există un centru de dezintoxicare pentru minori în România și știind că vârsta de debut a consumului de substanțe psihoactive și a alcoolismului a ajuns la 9-10 ani în ultima perioadă, pentru anul viitor asociația își propune obținerea de fonduri europene, cât și de donații în vederea deschiderii unui centru de dezintoxicare pentru copii consumatori de droguri și alcool și organizarea a cât mai multor programe de prevenție în domeniu social, educațional și medical.

 

Astfel, vă invităm să ne fiți alături în lupta pentru viitorul tuturor copiilor care ajung să consume substanțe interzise sau alcool, în lupta pentru copiii cu deficiențe fizice și psihice și în lupta împotriva discriminării de orice fel. Puteți face asta susținând fie prin voluntariat, fie prin donarea de lucruri folositoare activităților pe care le susținem, fie financiar, în contul RO47INGB0000999909320795.

 

Pentru mai multe detalii, ne puteți contacta:
Gmail: [email protected]
Facebook: https://www.facebook.com/luptazambestetraieste

 


Știre preluată de pe www.facebook.com
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni