„Nu sunt chemat”, ai spus?

„Nu am auzit chemarea”, cred că ar trebui să spui. Lipește-ți urechea de Biblie și auzi-L cum te îndeamnă să mergi și să-i smulgi pe păcătoși din focul păcatului. Apleacă-ți urechea spre inima împovărată, în agonie, a omenirii și ascultă-i strigătul jalnic după ajutor. Du-te la porțile iadului și ascultă-i pe cei condamnați cum te roagă să mergi în casa tatălui lor și să-i implori pe frații și surorile lor, pe slujitorii și stăpânii să nu ajungă în acel loc de chin. Apoi privește-L pe Hristos în față – Cel a cărui milă ai mărturisit că o vei urma – și spune-I dacă te vei dedica sau nu cu inima, sufletul și trupul pentru a merge să vestești dragostea Sa lumii.

Două lucruri m-au izbit întotdeauna la acest celebru citat al lui William Booth, fondatorul Armatei Salvării. În primul rând este predicarea sa incorectă din punct de vedere politic. Referirile sale la „smulgerea păcătoșilor din foc”, „iadul” și „cei condamnați” au miros de sulf în jurul lor. Este adevărat, s-ar putea să fie ceva mai demodat acum, dar fiecare dintre aceste descrieri ar putea veni cu o referință biblică. Cu toate acestea, cuvintele lui Booth nu sunt pline de furie și aroganță – cuvintele lui curg cu lacrimi, nu diferit de ale Mântuitorul său care plângea pentru Ierusalimul întunecat.

Al doilea lucru care mă lovește este faptul că acum un secol creștinii așteptau „chemarea” înainte de a se aventura de dragul Evangheliei. Nu s-a schimbat mare lucru. Continuăm să adăugăm atât de mult mister „chemării” încât ar trebuie să fie însoțită de un fulger sau de o voce din cer. Nu are rost să ne mișcăm din creștinismul nostru confortabil, dacă nu este necesar, dacă nu este clar, dacă nu suntem „chemați”. Domnul Isus a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” (Matei 16:24). Deci, avem deja o chemare clară cu care să începem, iar ce înseamnă specific acest lucru aflăm doar când urmăm calea ascultării radicale.

Costul Dragostei Calvarului

Nu cu mult timp în urmă, când mă aflam în nordul Irakului închis pentru Evanghelie, mi-am amintit de un om, un profet din Vechiul Testament, care fusese acolo mai devreme. Și el s-a luptat cu chemarea lui Dumnezeu. Iată ce am scris în jurnalul meu:

„Pe câmpiile din Ninive Erbil, Irakul de Nord

Mă simt puțin ca Iona – doar că în locul unui curcubete, am găsit un plop bătrân care să mă apere de soarele arzător de amiază, în timp ce încerc scriu câteva rânduri. Din cetatea Erbil, pot vedea câmpiilor din Ninive, care, în unele moduri, pare să se fi schimbat puțin de când Iona și-a târât sandalele aici, în drum spre o întâlnire de mai târziu în Ninive.

Din punctul meu de vedere, sunt doar niște case maronii de nisip, o mulțime de cutii din chirpici care se înșiră pe mai mulți kilometri, până când dispar în deșert. Ici și acolo, suprafața plană este străpunsă de turlele moscheilor și de platformele de foraj – petrolul și Islamul, cele două centre de putere din Irak. Cetatea de aici are o înălțime impresionantă – în parte, pentru că a fost construită și reconstruită pe aceleași dărâmături. Cetatea antică Erbil a văzut mai mult de 50 de secole – și și-a schimbat proprietarii de cel puțin atâtea ori. Acești parapeți sunt stratificați cu oasele marilor imperii. Chiar și astăzi zidurile cetății adăpostesc doar ultima rundă de ruine.

Oamenii de aici se pricep la a face ruine. Cu Al Qaeda din nou în creștere, bombele din mașini și sinucigașii au devastat străzile și magazinele, ucigând sute de oameni în mai multe orașe din Irak doar anul acesta – un alt strat de ruină trist și sângeros.

Cu toate astea, când mă gândesc la călătoria lui Iona în aceste ținuturi, îmi amintesc că Domnul i-a iubit mult pe acești oameni – oameni care au văzut și au făcut atâta vărsare de sânge. Lui Dumnezeu I-a plăcut să le arate har dușmanilor Săi, chiar dacă Iona nu a făcut-o. Iona nu voia să vină aici – a fost nevoie de un miracol pentru a-i schimba direcția. Puține s-au schimbat de atunci. În zborul de ieri din Abu Dhabi, avionul era plin de ruși, chinezi, turci și arabi – toți caută să facă afaceri, iar țara pare gata să îi primească. Panourile publicitare de pe marginea drumului îți promit că vei găsi fericirea într-un telefon mobil, o mașină, o găleată de KFC sau o Coca-Cola – și sunt destul de fericit de sticla de Coca-Cola pe care o beau acum, o îmbunătățire evidentă de când Iona a fost pe aici! Mă întreb însă dacă mai mulți oameni din lume știu numele „Coca-Cola” decât numele lui Isus Hristos.

Stau la un hotel nou-nouț din Erbil, construit și administrat de chinezi, deși personalul vine de peste tot. Azi-dimineață, la micul dejun am discutat cu Ilda, o tânără chelneriță din Filipine. A venit aici pentru un contract de doi ani – pregătește mesele și spăla vasele. Are promisiunea că își poate vizita familia o dată în această perioadă. Promisiuni de genul acesta nu se împlinesc totdeauna, dar este un risc pe care și-l asumă o fată săracă dintr-un sat din Mindanao pentru a câștiga niște bani. Ilda este la o mare, mare distanță de casă – vulnerabilă și singură în nordului însângerat al Irakului, însă foamea și speranța depășesc astfel de riscuri.

În timp ce stau aici privind câmpiile din Ninive, mă gândesc la Ilda – la ochii ei strălucitori, la zâmbetul ei cuceritor și la mustrarea pe care o simt în cuget pur și simplu pentru faptul că ea este aici. Motivația ei este cu siguranță convingătoare, dar nu ar trebui ca Evanghelia, nu ar trebui ca Porunca Regelui, să fie și mai convingătoare? Prea des am fugit cu Iona, departe de riscurile pe care Dragostea Calvarului le cere.”

Tim Keesee, 2 iunie 2014

Preluat de la: www.desiringgod.org