Cineva m-a întrebat recent: „Cum este să ai libertatea de a trăi o viață creștină în mod deschis?”
Această întrebare aparent ușoară m-a dus cu gândul înapoi la centrul de detenție nord-coreean, unde aproape am murit acum 14 ani. Aveam doar cincisprezece ani atunci. Am fost arestat pentru că am încercat să ies din țară.
Deși acum sunt fericit și liber, viața mea a fost grea și întunecată. Am îngropat multe amintiri, dar anumite „declanșatoare” le-au adus în mod inevitabil înapoi.
Cu câteva săptămâni în urmă, făceam niște cercetări despre gulagurile din Coreea de Nord — și dintr-o dată m-am trezit în centrul de detenție nord-coreean. În noaptea aceea, când m-am dus la culcare în țara mea liberă, nu puteam închide ochii, temându-mă de ce aș vedea.
Dar i-am auzit.
I-am auzit pe ceilalți prizonieri țipând și plângând.
Pușcăriile din Coreea de Nord nu sunt tăcute, deloc.
Îmi este greu să scriu despre acest subiect, dar vreau să știți cum este.
Cincizeci de oameni au fost ticsiți în celula mea. Gărzile ne-au forțat să stăm pe podea tot timpul. Eram așezați spate-în-spate. Un deținut care era în spatele meu a murit în timpul nopții. Cauza morții? Tortură? Foame? Boală? Lipsa îngrijirii medicale? Toate cele de mai sus?
Au venit doi polițiști și l-au târât afară ca pe un animal mort. Deținuții nu sunt considerați ființe umane în Coreea de Nord.
Când eram copil, am văzut o mulțime de morți pe străzi. Mulți mureau din cauza foametei și erau lăsați afară. Dar, la vârsta de 15 ani, când eram într-o celulă de penitenciar nord-coreeană, iar prizonierul din spatele meu a murit, a fost o experiență cu totul nouă, șocantă.
Eram copleșit de frică. Frica de moarte. Frica de a fi târât afară ca celălalt prizonier.
Erau sute de prizonieri ca mine în acest centru de detenție. Asta înseamnă că toți prizonierii, ca și mine, au fost arestați în China sau în drum spre China. Gărzile trebuiau să ne interogheze, astfel încât sentința noastră să poată fi pronunțată.
Chiar înainte de arestarea mea, am văzut multe tragedii.
Odată ce am fost obligat să asist la o execuție publică. După ce soldații și-au terminat treaba, am alergat să strâng cartușele goale. Mai târziu, mi-a fost rușine de mine.
De ce împărtășesc toate aceste lucruri? Pentru că trebuie să știți de unde provin, pentru a înțelege cât de mult apreciez libertatea.
Am fost eliberat din închisoare după ce aproape am murit din cauza torturii. A fost un miracol. Dumnezeu a folosit un gardian pentru a mă elibera. În cele din urmă, am fugit pentru a doua oară în China și de data aceasta — în ciuda multor obstacole și pericole — am ajuns în Coreea de Sud în siguranță. Acum, locuiesc în Marea Britanie și pot să studiez și să lucrez într-o societate liberă și democratică.
În Coreea de Nord, libertatea era un concept, o idee. Aici libertatea este viața mea de zi cu zi. Pot merge la biserică fără a fi arestat. Pot citi Biblia fără să mă tem de spioni. Mă pot ruga și pot cânta, știind că Dumnezeu și ceilalți oameni mă pot auzi. Nu trebuie să-mi fie teamă.
Dar am chiar mai multă libertate. Am libertatea de a mă exprima în orice fel vreau.
Și ce să spun despre libertatea de șanse? În Coreea de Nord, statul decide totul pentru tine. Dar aici avem posibilitatea de a găsi și de a crea oportunități. Din aceste principii reies darurile libertății: constituțiile democratice, traficul economic liber, activitățile politice și sociale.
Sper să înțelegeți din povestea mea cât de mare este darul libertății și al democrației pe care l-ați primit. Eu prețuiesc acest dar mai mult decât viața în sine. Dumnezeu m-a salvat din Coreea de Nord și mi-a dat acest dar. Nu îl voi păstra doar pentru mine.
John Choi
Sursa: www.opendoorsusa.org
Știre preluată de pe www.agentiakairos.ro
