Scrisoare de rugăciune  - Familia Olteanu, India
Adăugată de AgentiaKairos in 27/07/2019, citită de 1.048 ori
Autor: Agenţia Kairos, Categorie: Misiune

Matei 12:1-8
Mântuit prin Domnul Isus
Pace,


          Prin Domnul Isus suntem mântuiți, noi fiind aleșii Lui din lumea aceasta. Lumea îi adoră pe cei care sunt ai ei, dar noi nu suntem dintre aceștia. Noi Îi aparținem Domnului Isus, de aceea lumea va căuta greșeli la noi, va dori să se certe cu noi, sau chiar să ne persecute. Dar ca și aleși a-I Domnului Isus, noi avem parte de pâinea pusă înaintea Domnului, Pâinea Vieții de care lumea aceasta nu poate avea parte (v.3-4).
          Prin Domnul Isus suntem mântuiți pentru că El slujește pentru noi înaintea lui Dumnezeu (v.5). El s-a adus pe sine însuși ca jertfă finală și suficientă.
          Prin Domnul Isus suntem mântuiți pentru că El este Dumnezeu, singurul Dumnezeu adevărat, Dumnezeul suprem, Judecătorul celor vii și al celor morți, și Cel ce primește închinarea întregului cer (v.6).
         Numai prin Domnul Isus suntem mântuiți pentru că numai prin El suntem aduși sub legea milei lui Dumnezeu (v.7). Din princina milei lui Dumnezeu care este în Domnul Isus, noi suntem considerați nevinovați.
         Prin Domnul Isus suntem mântuiți pentru că El este Domnul Sabatului și al păcii (v.8). Prin El, războiul nostru cu Dumnezeu este încheiat și am fost primiți ca și cetățeni în împărăția cerurilor, împreună cu sfinții lui Dumnezeu.


Vă invit să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru:

  1. Prin harul lui Dumnezeu, după întoarcerea din India, am putut lua din nou asupra noastră jugul lucrării de aici.
  2. Am găsit cam toate lucrurile în ordine. Fratele Dinesh împreună cu soția lui au făcut lucrarea cu credincioșie în absența noastră. Frații Jaianto și Abigail, de asemenea au făcut o lucrare bună. Surorile Rebekka, Dipali, Suni, Dhungdhung și Mary și-au împlinit și ele îndatoririle.
  3. Dumnezeu ne-a ajutat să organizăm căsătoria lui Munmun cu Pranab în adunare și apoi, masa la casa noastră.
  4. Am putut împărți tractate în Ambari și Jalpaiguri la închisoare, spitale, parc și la judecătorie.
  5. Am putut ajuta la o tabără medicală organizată în Talma.
  6. Am putut plăti școlile copiilor.
  7. Saroja a participat la prima zi de post după venirea noastră din România. A fost o bucurie să ne rugăm împreună.
Vă invit să ne rugăm pentru:
  1. Proiectul de adunare și teren de înmormântare în Mekliganj.
  2. Mântuirea nepoatei sorei Sagarika, care suferă de depresie în urma vânzării casei familiei lor.
  3. Mântuirea lui Ashish, care și-a mărturisit unele din greșelile lui și se gândește să se boteze.
  4. Dorința fratelui Neemai de a construi o adunare pe pământul lui din Tekatuli.
  5. Copiii care n-i se vor alătura în curând.
  6. Mântuirea familiilor lui Munmun și Pranab.
  7. Mântuirea lui Jotimoi și a lui Joy.
  8. Organizarea concursului de cântări creștine din Haldibari în luna august.
  9. Mântuirea și vindecarea tatălui Purnimei care a avut un accident.
  10. Credința lui Peali Sarkar, ca să nu se piardă.

          Tată, adu la împlinire în viața mea mântuirea Ta care este numai în Domnul Isus. Amin!
 
Daniel 

Știre preluată de pe www.agentiakairos.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni