7 Paradisuri de Vacanță în care Creștinii Nu sunt Agreați
Adăugată de AgentiaKairos in 17/07/2019, citită de 2.129 ori
Autor: Kairos Media, Categorie: Diverse
7 Paradisuri de Vacanță în care Creștinii Nu sunt Agreați

Unele dintre cele mai populare locuri de vacanță au niveluri extreme de persecuție împotriva creștinilor.

Această lume frumoasă pe care Dumnezeu a creat-o este plină de surprize care merită să fie descoperite, frumuseți ascunse care să fie explorate și oameni unici care să fie întâlniți. Cu toate acestea, în unele dintre cele mai frumoase locuri de vacanță din lume, frații și surorile noastre din Hristos se confruntă zilnic cu persecuția.

Știați că locațiile populare de „stațiune” precum Brunei consideră Biblia ca fiind o carte ilegală? De fapt, dacă un cetățean din Brunei este prins cu o Biblie, ar putea sta nouă ani în închisoare. Și în Maldive, unde apa este atât de frumoasă, nici măcar nu există o Biblie publicată în limba maternă.

Iată șapte destinații populare de stațiune, care se află în Indexul Mondial de Persecuței 2019, o listă a țărilor unde este cel mai greu să fii creștin. La suprafață, aceste țări ar putea să se laude cu peisaje frumoase, obiective turistice bine amenajate și culturi pline de culoare, însă sub aceasta există un război secret pentru libertatea religioasă, pe care ar trebui să-l cunoașteți.

Maldive

Adânc în Oceanul Indian, Maldive este un arhipelag tropical format din peste o mie de insule de corali. Apele sale limpezi sunt perfecte pentru scufundări, valurile sunt potrivite pentru navigare, iar cu nenumăratele sale insule de vizitat, este un paradis. Cu toate acestea, aici se fac mai multe lucuri decât castele de nisip și surf. Aflându-se pe locul 13 în Indexul Mondial de Persecuție, Insulele Maldive nu îi primesc cu brațele deschise pe creștini.

Guvernul Maldivelor insistă ca țara să fie condusă conform principiilor islamice conservatoare și ca toți cetățenii trebuie să fie musulmani. De fapt, nu există libertate religioasă, cu excepția creștinilor expatriați, cărora le este permis să-și exercite credința în intimitate maximă, în spatele ușilor închise și în condiții strict monitorizate.

Deoarece guvernul este în prezent angajat într-o luptă politică cu forțele de opoziție, orice amenințare percepută (ca și creștinismul) este rapid și aspru eradicată.

Emiratele Arabe Unite

Cunoscut pentru orașele de lux precum Dubai, Emiratele sunt pline de stațiuni, experiențe de shopping de excepție, arhitectură excepțională și plaje frumoase. Cu toate acestea, a fi creștin în Emirate este o provocare. Situată pe locul 40 în Indexul Mondial de Persecuție, această țară nu este prietenoasă cu creștinii.

În timp ce comunitățile creștine expatriate sunt relativ libere să-și practice credința, ei se confruntă, de asemenea, cu restricții. Sunt liberi să se închine și să-și practice credința în privat, dar le este interzis să-și exprime credința, închinarea, predicarea sau rugăciunea în public.

Prozelitismul de orice fel este ilegal, astfel încât creștinii trebuie să manifeste prudență și auto-constrângere atunci când interacționează cu musulmanii.

India

India este o explozie de cultură și frumusețe, cu foarte multe sari colorate, o țară foarte însorită, cu o vegetație unică, cum ar fi Frangipanis – o floare exotică strălucitoare – și, desigur, Taj Mahalul. Însă această frumusețe este în contrast puternic cu tensiunile religioase și naționaliste care domină această țară.

India este un focar de persecuție. Deoarece naționaliștii hinduși radicali consideră creștinii ca fiind din afară, aceștia se confruntă cu o persecuție sporită. Acești radicali intenționează să curețe națiunea atît de islam, cât și de creștinism, și folosesc violență în acest scop.

Guvernul continuă să treacă cu vederea faptul că minoritățile religioase sunt atacate, ceea ce indică faptul că violența va continua să crească în următorii ani.

Mexic

Apropierea sa de SUA face din Mexic o destinație preferată de călătorie și de vacanță. Cultura bogată, vremea frumoasă și primele plaje precum Cozumel și Cancun fac o excursie mult mai accesibilă în comparație cu alte destinații internaționale.

Dar prezența puternică a corupției la toate nivelurile guvernului mexican a dus la diferite forme de persecuție în țară datorită lipsei de protecție pentru creștini. Grupurile criminale atacă predicatorii, în timp ce liderii indigeni atacă noii convertiți la creștinism.

În ultimii ani, ideologia seculară agresivă a devenit mai proeminentă în Mexic, iar grupurile asociate intenționează să elimine manifestările religioase în domeniul public. În timp ce Biserica Romano-Catolică continuă să se bucure de anumite privilegii, grupurile creștine de orientare evanghelică sunt foarte dezavantajate.

Brunei

Această țară mică, dar bogată este ascunsă pe coasta Asiei de Sud-Est. Ea oferă plaje frumoase, stațiuni de lux, împreună cu oportunități de aventură îndensele păduri tropicale. Cu toate acestea, în această națiune majoritar musulmană, care se situează pe locul 26 în Indexul Mondial de Persecuție, convertirea la creștinism este ilegală. Cine este prins cu o Biblie, riscă să primească nouă ani de închisoare.

Creștinii din Brunei experimentează persecuția din partea guvernului, a familiei și a societății în general. Politicile juridice favorizează musulmanii în detrimentul creștinilor și al altor grupuri minoritare și sunt aplicate în întreaga țară. Liderii grupurilor majoritare musulmane au o influență semnificativă asupra sultanului țării, care este obligat să fie protectorul și apărătorul ultim al islamului în țară.

Vietnam

Cunoscut pentru orașele sale agitate, cultura plină de viață și pagodele budiste, Vietnamul este o destinație de călătorie preferată de mulți oameni, în special de vestici. Fie că doriți să căutați o frumusețe naturală, să experimentați arhitectura veche sau să încercați alimente unice – Vietnamul are multe de oferit.

Cu toate acestea, fiind pe locul 18 în IMP, Vietnam este una dintre cele cinci țări din lume care este încă condusă de un partid comunist. Sunt adoptate legi care dezavantajează minoritatea creștină, iar punerea lor în aplicare la nivel local duce la persecuție din partea oficialităților.

Romano-catolicii sunt de departe cea mai mare comunitate creștină din țară, dar sunt considerați suspecți pentru relațiile lor presupuse cu străinii. În contextul rural, liderii grupurilor etnice îi văd pe creștini ca trădători ai culturii și identității tribale, iar sătenii lucrează adesea cu ei pentru a persecuta credincioșii în consecință.

 
 
 

Columbia

Gândiți-vă la plantațiile de cafea, la plaje, la pădurile tropicale și, bineînțeles, la munții Anzi. Columbia este o țară frumoasă pentru a fi explorată cu atât de multe opțiuni – de la vizitarea obiectivelor turistice, la relaxare în apă sau explorare și drumeții.

Cu toate acestea, persecuția violentă împotriva creștinilor este un lucru obișuit în această țară sud-americană, atât din partea grupurilor criminale, cât și din partea grupurilor indigene, motiv pentru care se situează pe locul 49 în Indexul Mondial de Persecuție.

Grupurile de gherilă îi forțează pe creștini să plătească o „taxă de protecție”, un fel de asigurare împotriva atacurilor sau a asasinării. Îi amenință cu moartea pe creștinii implicați în evanghelizare, temându-se că credincioșii vor continua să se opună domniei terorii pe care aceste grupuri o folosesc pentru a-și menține puterea.

Și în comunitățile rurale mai mici, care sunt guvernate semi-independent de grupurile indigene, convertirea la creștinism este văzută ca o trădare a identității etnice.

Adesea, ceea ce arată ca și paradisul într-o călătorie nu este întreaga poveste. În toate aceste țări, există oameni de treabă, culturi vibrante și istorii bogate de explorat, dar este, de asemenea, esențial să fim conștienți de lupta cu care se confruntă frații și surorile noastre în Hristos, adesea zilnic, în aceste țări prezente în Indexul Mondial de Persecuție.

Sursa: https://www.opendoorsusa.org/


Știre preluată de pe www.agentiakairos.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni