Scrisoare de informare - Claudia Sotir
Adăugată de AgentiaKairos in 09/07/2019, citită de 938 ori
Autor: Agenţia Kairos, Categorie: Misiune

Dragii mei,
         Cât de minunate sunt lucrările Domnului. Harul Lui este îndeajuns ori de câte ori trecem prin diferite circumstanțe. Într-o lume plină de haos, confuzie și intoleranță, unde numele lui Cristos este urât, să ne reamintim că slujim un Rege victorios. Ce binecuvântare să ne găsim refugiul în El!
 

SAMUKTALA
          Vă mulțumesc că v-ați rugat pentru călătoria din nordul Bengalului. Am avut un timp atât de binecuvântat. Am vizitat diferite sate și am petrecut timp cu oamenii de acolo. Tribul din zona aceea se numește Santali. Vineri seară a fost o întâlnire cu tinerii de acolo și Nigel le-a vorbit din Isaia 53. Conferința de sâmbătă a decurs foarte bine, slavă Domnului! Nu ne-am așteptat să vedem atâtea persoane prezente. Cred că au fost mai mult de o sută de oameni.
 

BEHALA – PLANTAREA DE BISERICĂ ÎN MAHALA
          Prin harul Domnului continuăm plantarea de biserică în mijlocul celor din mahala. Este o lucrare tare interesantă. În afară de un bărbat, care este și singura persoană născută din nou, restul persoanelor sunt femei. Toate aceste femei, cele mai multe în vârstă, lucrează în casele celor bogați făcând curățenie sau gătind. Este o mare bucurie când mă uit la fețele lor și văd pe cele mai multe ascultând mesaje expozitive, iar uneori chiar aprobând sau comentând, ceeea ce arată că ascultă cu atenție.
 

ȘCOALA DIN CHUCHURA
          Este o mare bucurie să fiu în mijlocul acestor copii. Mă bucur atât de mult să predau de două ori pe săptămână celor de la grupa mijlocie și să observ cum răspund unui stil nou de predare, un stil liber și interactiv. Acești copii care vin din familii tribale au atât de multe nevoi speciale.
 

CERERI DE RUGĂCIUNE:
- Mântuirea Sarmisthei și a femeilor din Behala.
- Evanghelizarea printre studenți.
- Sănătate.
- Să trăim Evanghelia printre copiii, părinții și profesorii de la școală.
- Călătoria din Octombrie – resurse financiare pentru bilete și cumpărarea cărților. De asemenea pentru sustinerea plantatorului de biserică, Subhajit.
 

          Vă mulțumesc pentru implicarea voastră în lucrarea din India. Vă mulțumesc că mă ajutați să răspândim lumina Evangheliei în mijlocul acestui popor. Fiți binecuvântați!

Soli Deo Gloria!
Claudia S.

 

Pentru a citi întreaga scrisoarea primită de la Claudia, vă rugăm click AICI


Știre preluată de pe www.agentiakairos.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni