Sunt Daniel Olcean și am plăcerea să vă aduc la cunoștință finalizarea unui nou proiect muzical.
Cu ajutorul lui Dumnezeu am reusit imprimarea unui nou album muzical. „Mai aproape, Doamne” este titlul noului album și conține un număr de 11 piese muzicale.
Vă invit Duminică, 26 Mai, la Biserica Baptistă „Golgota” din Oradea, unde în cadrul serviciului religios, începând cu ora 17, voi lansa noul album muzical. Haideți, însoțiți de cei dragi, să-I cântăm Celui care merită toată lauda, Celui care a murit și a înviat pentru ca noi să trăim. Albumul conține imnuri, astfel că vom putea avea o părtășie sfântă în jurul cântării și al Cuvântului, alături de invitați, de membrii și de pastorul Bisericii, Daniel Tanc.
Au trecut cinci ani de la lansarea primului primului proiect muzical intitulat „Purtat de val”, interval în care am vizitat multe biserici evanghelice. Deasemeni a fost nevoie de un timp de pregatire mai îndelungat pentru a elabora noul proiect muzical, înregistrările fiind făcute atât de Vocea Evangheliei Oradea cât și de Mariu Pop. La reușita acestui proiect și-au dat concursul și cei din Trupa Domini care prin vocile lor de backing vocal dau valoare acestui album.
Îmi exprim speranța ca ascultând aceste melodii, pe internet sau în biserici, să ne apropie de Dumnezeu.
Vă aștept,
Daniel Olcean
https://www.youtube.com/watch?v=4ldsKnDMMHw