Poliția Indiană Intervine în Apărarea a Cinci Familii Creștine
Adăugată de AgentiaKairos in 16/05/2019, citită de 1.283 ori
Autor: Kairos Media, Categorie: Misiune
Poliția Indiană Intervine în Apărarea a Cinci Familii Creștine

 

 

Poliția din statul Jharkhand, aflat în estul Indiei, a intervenit într-un conflict care a avut loc într-un sat, conflict care a lăsat cinci familii creștine să sufere efectele boicotului social. Boicotul a fost îndreptat împotriva familiilor creștine după ce acestea au refuzat să fie „reconvertite” la religia locală Sarna de către consătenii lor.

Conflictul a început în 10 aprilie, când conducătorii satului Tetratola au cerut celor cinci familii creștine să se „reconvertească” la Sarnaism, o religie locală caracterizată de închinarea la natură. Când creștinii au refuzat, întregul sat a pornit împotriva lor un boicot social.

Ca parte a acestei ostracizări, sătenilor li s-a ordonat să nu comunice cu creștinii. Dacă o făceau, urma să li se aplice o amendă de 1.000 de rupii. În plus, familiilor creștine li s-a interzis să primească beneficii guvernamentale, li s-a refuzat accesul la fântâna satului și le-au fost confiscate terenurile agricole.

Luni, 13 mai, Mohan Pandey, ofițerul-șef al secției de poliție din Chandwa, s-a întâlnit cu locuitorii satului, în încercarea de a ridica această hotărâre. Potrivit ofițerului Pandey, sătenii au fost de acord să ridice o mare parte din boicotul social împotriva familiilor creștine. Cu toate acestea, fără o prezență constantă a poliției în sat, este posibil ca acesta să se reintroducă.

În India, boicoturile sociale sunt folosite ca mijloc de persecuție împotriva creștinilor de la sat. În multe cazuri, boicoturile sociale sunt folosite pentru a-i forța pe creștini să renunțe la credința lor și să se convertească la religia majoritară a satului.

Rugați-vă pentru frații noștri din India!

Sursa: www.persecution.org

 


Știre preluată de pe www.agentiakairos.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni