Violentă, Ascunsă și Complexă – Viața Femeilor Creștine din Zonele Ostile
Adăugată de AgentiaKairos in 07/05/2019, citită de 1.197 ori
Autor: Agenţia Kairos, Categorie: Diverse
Violentă, Ascunsă și Complexă – Viața Femeilor Creștine din Zonele Ostile

 

 

Fețele femeilor creștine persecutate spun o poveste personală profundă. Deseori arată frică. Durere, de asemenea. Dar, cel mai mult, ochii lor mărturisesc despre speranța, bucuria, pacea și puterea lor – prin credința lor în Domnul Isus. Când întâlnești pe cineva ca PreciousAina sau Mansuri, nu este imediat evident ce lupte sau îndoieli se află în inima lor.

Bucuria sau, poate, calmul de pe fața fața lor te-ar putea lăsa să crezi că totul le merge bine. Aceste emoții, totuși, decurg din pacea lui Dumnezeu care este în sufletul lor și nu reflectă persecuția cu care se confruntă ca femei creștine din Asia de Sud-Est. Fiecare dintre aceste trei femei creștine este dintr-o altă țară, dar totuși povestirile lor reflectă realitatea cu care se confruntă femeilor creștine peste tot în lume, în zonele ostile Evangheliei.

Precious, Aina și Mansuri

Când Precious a mărturisit că este creștină, a fost amenințată cu moartea atât de către familia ei, cât și de către tribul din care făcea parte, inclusiv prin persecuție din partea propriei sale surori. De ceva timp a fost forțată să fugă din comunitate pentru a supraviețui.

Aina, o femeie curajoasă din Malaezia care se consideră „rebelă”, alege să-și păstreze credința secretă față de prietenii și familia ei. În situația ei, musulmanii care se convertesc la creștinism se confruntă cu probleme serioase cu familiile lor și pot fi bătuți, închiși sau exilați din comunitățile lor.

Într-o societate în care familia este considerată centrul structurii sociale, familiile sunt adesea primele care exercită presiuni asupra unui credincios ca acesta să se întoarcă la islam. Astfel de măsuri sunt în mare parte ascunse de observatorii externi. Fără explicații, acesta se poate trezi dintr-o dată în spatele zidurilor casei, izolat până când alege să se lepede de credință. Iar femeile creștine care se află în situația Ainei se tem că familiile lor le vor preda guvernului. Autoritățile religioase au înființat „Centre de purificare” pentru a le „reeduca” înapoi la credința islamică.

Și apoi este Mansuri. Cu pielea ei întunecată – considerată „inferioară” în regiunea ei – Mansuri nu ar fi beneficiat, în mod normal, de avantajele uneia dintre puținele trăsături cărora li se dă valoare în cultura ei: frumusețea. Din fericire, Mansuri s-a căsătorit cu un soț iubitor, credincios, având un trecut musulman ca al ei, astfel încât ea și soțul ei au înfruntat disprețul și dezonoarea împreună. Însă, fără un soț credincios, soarta lui Mansuri ar fi fost izolarea violentă și violența domestică din partea familiei extinse a soțului necredincios.

Persecuția femeilor creștine – ascunsă, neobservată, neraportată

Dacă Mansuri ar fi fost forțată să se căsătorească cu un musulman și să trăiască împreună cu familia lui, nu am fi putut prezenta niciodată povestea ei dintr-un motiv foarte clar: nu am fi știut ce s-a întâmplat. În timp ce povestea fiecărei femei este unică în mediul său religios și cultural, experiențele femeilor și fetelor care au ales să-L urmeze pe Isus în ciuda pericolelor din contextul lor, au în general trei caracteristici comune: persecuția este violentăascunsă și complexă.

Reacția familiei lui Precious la convertirea ei este extrem de violentă; înainte de a o ucide, familia așteaptă să vadă dacă Precious va răspunde la persecuția din partea surorii ei. Din punct de vedere statistic, această persecuție înseamnă mai mult decât o șantajare umilitoare sau chiar un abuz verbal permanent; o familie care amenință cu moartea va încerca mai întâi să convingă prin violență fizică severă.

Cum poate familia ei să scape, amenințând-o și abuzând-o în acest fel? Deoarece o mare parte din persecuția cu care se confruntă femeile și fetele creștine este ascunsă. Ea trece neobservată și, prin urmare, este nedocumentată. Uneori este ascunsă în spatele zidurilor familiei. Femeile creștine puse sub arest la domiciliu de familiile lor fără ca cei de afară să știe ceva.
În mod alternativ, ele ar putea să fie lăsate libere în interiorul zidurilor, dar să fie ignorate ca și cum ar fi moarte. Aceste forme de persecuție cu care se confruntă femeile creștine sunt aproape complet invizibile.

Nu este nevoie de nicio strategie

Există un motiv mai important pentru care femeile și fetele creștine sunt persecutate în aceste moduri violente și ascunse: circumstnațele fac ca acestea să fie cele mai simple moduri de persecuție religioasă.
Familia lui Precious profită pur și simplu de vulnerabilitatea ei ca femeie în cultura în care se află și de vulnerabilitatea ei ca membru al unei credințe minoritare. Nu a fost nevoie de o mare strategie pentru a exploata această suprapunere a vulnerabilităților sale. Profitând de vulnerabilitatea dublă a femeilor creștine, este cel mai simplu mijloc de persecuție religioasă din cel puțin două motive:

Persecutorii nu sunt trași la răspundere. Persecuția religioasă specifică genului are un risc scăzut pentru cel care efectuează persecuția. Structura juridică și socială care construiește circumstanțele vieții lui Precious și a Ainei le oferă impunitate celor care le presează să renunțe la alegerea lor de aL urma pe Isus.

Persecuția de gen este eficientă. Profitarea de vulnerabilitatea dublă a femeilor creștine este devastator de eficentă îna a crea pagube importante. Persecuția religioasă exploatează toate vulnerabilitățile individuale pentru a crea daune maxime unei comunități de credincioși.

Perseverență în mijlocul persecuției

Cât de minunat este, așadar, atunci când auzim o poveste care sfidează aceste realități. Știm care ar fi fost povestea lui Mansuri; putem vedea cum vulnerabilitatea ei ca femeie și creștin ar fi putut fi folosită pentru a-și zdrobi credința. În schimb, prin harul lui Dumnezeu, ea are siguranță într-o casă creștină.

Din acest loc sigur, Mansuri și soțul ei au împărtășit dragostea lui Hristos cu familia ei. Ei sunt un exemplu pentru copiii lor, care, de asemenea, învață să reziste hărțuirilor la care sunt supuși cei care îl urmează pe Domnul Isus.

Și Precious a perseverat în mijlocul persecuției pe care majoritatea dintre noi am vedea-o de neconceput. A împărtășit Evanghelia cu sora ei – care a devenit creștină după ce Domnul Isus i S-a descoperit într-o viziune, spune ea – și continuă să vorbească despre Hristos chiar și într-un context cultural în care riscă să fie atacată de ISIS. A devenit o femeie a rugăciunii, care trăiește pentru Hristos.

În ciuda circumstanțelor, Dumnezeu este la lucru chiar și în mijlocul acestor persecuții brutale împotriva surorilor noastre în Hristos. El lucrează prin aceste femei puternice în credință, zidindu-Și Biserica. Suntem și noi invitați să participăm la această misiune prin rugăciune.

Sursa: opendoorsusa.org

 


Știre preluată de pe www.agentiakairos.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni