Scrisoare de informare, familia Rai - India
Adăugată de AgentiaKairos in 24/04/2019, citită de 738 ori
Autor: Agenţia Kairos, Categorie: Misiune

Dragii noștri,
 
          Vă dorim un Paște binecuvântat, plin de bucuria și pacea Celui veșnic viu .și fie ca prezența Lui să vă inunde inimile și casele!
          Aici în India am sărbătorit Paștele duminica trecută și am avut un timp binecuvântat împreună cu biserica din Gorubathan. În aceste zile ne amintim de credincioșia și izbăvirea Domnului în viața lui Raja. Acum un an el a fost internat la Reanimare și a fost aproape să intre în comă diabetică, dar Domnul l-a făcut bine pentru a continua să-și împlinească planul Său în viața lui. Domnul fie lăudat!
          Prin harul Domnului am reușit să merg sâmbăta trecută, împreună cu surorile din biserică, în evanghelizare într-un sat din apropiere. Am vizitat câteva familii, printre care și o familie care în trecut venea la biserică dar nu au mai venit de câteva luni. Slavă Domnului că duminica trecută au venit la biserică iar, și au sărbătorit învierea Domnului împreuna cu noi. 
Continuăm să ne rugăm pentru sufletele prețioase care au auzit Cuvântul, ca Domnul să le aducă la El!
          Tot prin harul Domnului Raja a găsit o chirie bună, unde ne vom muta săptămâna viitoare. De asemenea, deși nu a fost usor, Domnul ne-a ajutat să găsim o școală bună pentru Baruch, unde va începe să meargă de luni. Rugați-vă pentru el, ca Domnul să îi dea pricepere și înțelepciune să învețe bine și să fie un bun exemplu. Îl lăudăm pe Domnul pentru că El ne-a călăuzit, ne-a venit în ajutor și am văzut mâna Lui la lucru, atât în găsirea casei unde vom sta cât și a școlii pentru Baruch.
          
Vă îndemnăm să continuați să vă rugați pentru noi, ca Domnul să ne întărească și să ne folosească pentru slava Lui.
          Cu ajutorul Domnului vom începe plantarea unei biserici din casa în care vom sta în chirie, urmând să cumpărăm un teren în viitor, când va deschide Domnul calea și vom avea banii necesari. De asemenea, ne rugăm și pentru deschiderea unui centru de misiune pentru instruirea păstorilor locali, dar și a celor din satele dimprejur, pentru că vedem că este mare nevoie de învățătură sănătoasă din Biblie. Rugați-vă ca Domnul să ne ajute în toate aceste planuri pe care le încredințăm în grija Lui și să le aducă la îndeplinire la timpul ales de El.

          Vă mulțumim din inimă pentru tot sprijinul în rugăciune și pentru cei ce jertfiți din ce aveți pentru a ne ajuta în lucrarea din India. Ne rugăm ca Domnul să vă binecuvinteze din belșugul harului Său și să se îngrijească de orice nevoi ați avea!
 

Cu dragoste în Domnul,
Gabriela, Raja și Baruch Rai


Știre preluată de pe www.agentiakairos.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni