Scrisoare de informare - Familia Muller
Adăugată de AgentiaKairos in 13/09/2018, citită de 846 ori
Autor: Agenţia Kairos, Categorie: Misiune

Dragi prieteni și frați,

 

A trecut deja mai multă vreme de când v-am scris ultima dată. Pe perioada verii ne-am luat timp pentru rugăciune şi meditaţie ca să putem afla care este voia Domnului pentru noi în ceea ce privește lucrarea de misiune. După cum cei mai mulţi dintre voi stiţi deja, la începutul lunii mai am fost nevoiţi să încheiem colaborarea cu "Asociaţia pentru Copii Sărăci" din Germania, asociație prin care am mers în Pakistan. Dar deoarece cunoaştem marea nevoie de acolo şi am fost conştienţi de faptul că doar puţini sunt dispuşi să slujească în acea țară, ne-am dorit mult să ne putem întoarce pentru a ajuta orfanii. Am găsit un teren potrivit  pentru a începe o lucrare nouă, dar încă n-am primit până în ziua de astăzi aprobarea pentru a-l folosi. Alte încercări de a găsi ceva potrivit au eşuat.

Între timp aşteptăm şi naşterea celui de-al doilea copil. De aceea dorim ca, până când vom primi instrucţiuni clare din partea Domnului, să rămânem în România şi să-i ajutăm pe părinţi la Casa de Copii din Petreşti. Vă îndemnăm să vă rugaţi pentru noi ca să putem descoperi voia Domnului pentru familia noastră.

 

Dumnezeu să vă binecuvinteze pentru rugăciunile şi ajutorul vostru credincios!

 

Familia Müller


Știre preluată de pe www.agentiakairos.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni