…„Lăudați pe Domnul, toate Neamurile; slăviți-L, toate noroadele.” Romani 15:11
Începutul anului a fost dedicat pentru a reflecta la trecut și a căuta călăuzirea lui Dumnezeu pentru anul 2018. La adunarea generală a asociației am prezentat rapoarte și planul de activitate. Planificăm cu marginile pământului în minte, o viziune pe care nu vrem s-o pierdem din vedere. Calendarul pentru 2018 este deja aglomerat cu conferințe, atât în țară cât și în afară, și tabere. Anul acesta Wycliffe România sărbătorește 10 ani de Parteneriat în Traducerea Bibliei pe 16-17 noiembrie. Să ne rugăm pentru o colaborare mai mare în ducerea Cuvântului lui Dumnezeu acelor națiuni fără acces la Scriptură în limbile lor.
În domeniul Personalului, în care este implicată Maria, sunt multe schimbări anul acesta, de aceea sunt planificate și câteva ateliere de pregătire. Maria a participat deja la unul din acestea în ianuarie. ”Parteneri în Misiune” (PIM), din care fac parte mai multe organizații misionare, are un departament care oferă grijă pentru misionari unde ajut și eu împreună cu Maria. Coordonatorul lucrării pleacă anul acesta și ne revin nouă mai multe responsabilități. De aceea am fost invitați la un atelier de pregătire în Spania în perioada 12-16 martie 2018. Rugați-vă să fim mai bine pregătiți pentru a ne îngriji de misionarii care au nevoie de ajutor.
PIM organizează o conferință de misiune pe 23-24 martie 2018 la Biserica Penticostală Betania din Cluj în care este implicată și Wycliffe România. Directorii Alianței Evanghelice din Europa și din România vor fi cu noi. Să ne rugăm ca Dumnezeu să mai scoată lucrători la secerișul Lui. Cu această ocazie am fost invitat la Alfa Omega să vorbesc despre misiune și traducerea Bibliei. Ne rugăm ca mai multe biserici să prindă viziunea pentru misiune și să se alăture parteneriatului.