Evanghelistul Billy Graham a murit la vârsta de 99 de ani, transmite BBC.
Graham a devenit unul dintre cei mai cunoscuți promotori ai creștinismului, dând audiențe în întreaga lume în arene mari, începând cu Londra în 1954.
El a murit la domiciliul său din Montreat, Carolina de Nord, a declarat purtătorul de cuvânt al Asociației Evangheliști Billy Graham.
Într-o carieră de peste 60 de ani, Graham a predicat în faţa a peste 210 milioane de persoane. A devenit un creştin practicant la vârsta de 16 ani, după ce a ascultat o predică a unui misionar. A fost ordinat ca pastor în 1939
Cel mai renumit predicator
La nivel mondial, Billy Graham este cel mai renumit predicator baptist din a doua jumătate a secolului 20 și una dintre cele mai notorii personalități americane ale acestei perioade.
Aducând mesajul unei a doua renașteri, Billy Graham este renumit pentru adunările evanghelistice organizate în întreaga lume, care au produs convertiri masive.
Invitat obișnuit al Casei Albe sub zece președinți americani, începând cu Harry S. Truman, pastorul Billy Graham este una dintre cele mai mediatizate personalități din Statele Unite ale Americii.