Salontani cu suflet mare
Adăugată de sorinpetrache in 25/12/2017, citită de 1.637 ori
Autor: Sorin Petrache, Categorie: Diverse
Salontani cu suflet mare

Aflată sub patronajul Parohiei ortodoxe „Înălțarea Domnului” păstorită de preotul paroh iconom stavrofor Nicolae Marian, Asociația „Sfântul Ierarh Nicolae - ocrotitorul săracilor” din Salonta și-a îndeplinit cu sfințenie misiunea umanitară adunând laolaltă, în binecuvântata zi de Crăciun a anului 2017, sute de salontani făcători-de-bine.

Peste 4.000 de români dreptmăritori din Salonta şi din localităţile limitrofe împărtășesc, an de an, iniţiativele culturale, sociale și umanitare izvorâte din inima familiei preotului paroh Nicolae Marian. Oamenii cu suflet mare din Salonta, români și maghiari deopotrivă, s-au unit anul acesta în fapte de binefacere remarcabile și, sub îndrumarea Asociației „Sfântul Ierarh Nicolae - ocrotitorul săracilor” coordonată de Dorina Mariana Marian în calitate de președinte, au adunat și au împărțit, în pragul Sfintelor Sărbători de iarnă, peste 500 de cadouri și pachete cu alimente de bază atât copiilor cât și persoanelor singure din Salonta, din Lugașu de Sus (prin grija vicepreședintei asociației, Nicoleta Felicia Secară), precum și semenilor noștri aflați în suferință și nevoi speciale din mai multe localități ale județului Bihor. Familia Mircea Borza a primit în dar din partea asociației un calculator pentru copilași. Tot în ziua sfântă a Crăciunului 2017, salontanii, cu mic, cu mare, s-au bucurat de bucate binecuvântate oferite cu generozitate de asociație. Peste 4.500 de sarmale, cozonac și vin fiert au fost servite de enoriașii Bisericii Ortodoxe „Înălțarea Domnului”, alături de familia preotului Nicolae Marian, într-o locație din centrul Salontei oferită gratuit de Dorel Ungur, tuturor celor care au împărtășit vestea bună a Nașterii Pruncului Iisus. 

În Sfânta zi a Nașterii Domnului Hristos, Fiul lui Dumnezeu, binefăcătorii salontani au înțeles că darul venirii în lume a Mântuitorului trebuie împărtășit cu mulțumire prin fapte de dărnicie și prin grija pentru cel aflat în nevoi. Bunăvoința inimoșilor salontani a fost răsplătită de copiii Bisericii ortodoxe cu o Poveste de Crăciun și un Concert de colinde reunite într-un program cultural-educațional special coordonat de profesoarele Ramona Buz și Mihaela Zgimbe. Cei 40 de micuți colindători primiți cu bucurie de sutele de dreptcredincioși ai Bisericii Ortodoxe „Înălţarea Domnului” din Salonta fac parte din grupele cultural-educative ale Asociației „Sfântul Ierarh Nicolae - ocrotitorul săracilor”, în care s-au înscris peste 80 de copii din Salonta.

Bordul executiv al Asociației „Sfântul Ierarh Nicolae - ocrotitorul săracilor” din Salonta anunță programe fără precedent în derulare după data de 15 ianuarie 2018. Astfel, sub îndrumarea prof. Andrea-Anna Mados vor începe cursurile gratuite de limba germană. Tot prin cursuri gratuite, elevii pot opta pentru aprofundarea cunoștințelor de limba română, sub coordonarea prof. Ramona Buz și prof. Mihaela Zgimbe. Tot în cadrul asociației, sub îndrumarea psihologului Monica Lerinț vor fi oferite gratuit programe de consiliere, evaluare și îndrumare. În calitate de preot paroh iconom-stavrofor și șef de centru al asociației, părintele Nicolae Marian va organiza cursuri gratuite de morală, conduită și consiliere creștină a copiilor și tinerelor familii din Salonta, iar prin grija as. soc. Cristian Nicușor Țig sunt pregătite noi programe de asistență socială și umanitară. Începând cu primele luni ale anului 2018, asociația va oferi consultații medicale gratuite de medicină internă și ecografie.

„Mulțumim Bunului Dumnezeu că este cu noi, ne-a declarat preotul  Nicolae Marian. Și simțim cu bucurie această împlinire tocmai prin numărul mare de binefăcători pe care Domnul i-a trimis în pragul Asociației „Sfântul Ierarh Nicolae - ocrotitorul săracilor” și în acest an 2017. Mă rog ca Dumnezeu - Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt să-i binecuvânteze cu o răsplată înmiită pe toți aceia care au dăruit din inimă pentru aproapele, din dragoste pentru Iisus Hristos Domnul. Și printre aceștia se numără: Mihai Cristea (Inteva srl), primarul Török László, alături de toată conducerea Primăriei Salonta, Valeriu Aurel Vâlcan (VestAuto 2000 srl), Adrian Caciora, Eugen Bene și Claudia Flavia Bene, Ioan Bondar, dr. Mariana Avram din Franța, familia Bagosi (Raflor srl), Cristian Șoroș, Ioan și Rodica Sala, Vasile și Maria Savin, Ioan Blăje, Florian Bonchiș, Vasile Crișan (Salpan srl), Alex Milorad David și Ionela Patricia David (Vespan srl), Adrian Laza, Valentin Popescu, Luminița Smeu, Alexandru Chiș, Adrian Leucuța, Octavian Cizmaș, Teodora Szelid, Daniel Fărcuț, Dorin Buda, Ștefan Pap și mulți, mulți alții pe care Dumnezeu îi cunoaște și-i iubește în sfânta Sa răsplată. Sărbători fericite, în sănătate și liniște! An Nou 2018 binecuvântat!”

 

Sorin Petrache (foto: Remus Petrache)


Știre preluată de pe confluente.org
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni