Dragi frați și surori,
Pe 22 martie, după 2 luni de instruire la tabăra POC (Cursul de Orientare din Pacific) situată pe muntele Nobonob, am mers să locuim pentru o lună în satul Umin. Familia locală care s-a îngrijit de noi (wasfamili în limba Tok Pisin) ne-a oferit să locuim în una din casele lor de bambus. Casa este foarte aproape de un râu care a fost “duș”, “mașină de spălat haine” și “spălător de vase”. Este un râu foarte frumos, dar atunci când plouă devine maro, iar ploile sunt destul de dese în acest sat aflat în padurea tropicală.
Familia gazdă are trei copii și un număr mare de rude care locuiesc în împrejurime și conform obiceiului din PNG ne-au vizitat des atât pe noi cât și pe rudele lor. Am experimentat simplitatea vieții din acest sat, precum și lipsa bunurilor de uz caznic cu care eram obișnuiți. Nu am avut curent electic, deci nu am avut frigider, și nici apă curentă și potabilă (apa trebuia filtrată). Nu am realizat până acum cât de dificil poate fi să: planifici mâncarea pe termen lung fără aceste lucruri uzuale, să gătești pe foc, să dormi într-o casă de bambus, în care uneori ai musafiri nepoftiți precum furnici, șoareci, gândaci de bucătărie, șopârle și chiar crabi.
Am realizat cu surprindere că doar pentru a face un ceai e nevoie de 30 – 60 de minute în loc de 5-10 minute (depinzând de cantitatea de apă, de umiditatea aerului și a lemnului de foc), nu mai vorbim despre gătit care a îngreunat mult rutina zilnică. Trupul nostru nu era obișnuit cu asemenea circumstanțe însă Domnul ne-a întărit. Casa noastră avea o cameră goală, o verandă și un “hauskuk”: un loc acoperit în afara casei unde se putea face focul și care avea două mese și o bancă de bambus. În ciunda acestor circumstanțe, a slăbiciunilor noastre și a lipsei noastre de răbdare, Dumnezeu a lucrat. La sfârșitul șederii noastre în Umin am realizat cât de important este să fii credincios până la capăt chemării Lui. Nu performanța noastră e importantă, ci ceea ce Cristos face în ascuns prin Cuvântul Său în inimile noastre și a altora.