Creştinismul de-a lungul secolelor - o istorie a Bisericii creştine

Earle E. Cairns a absolvit Seminarul Teologic Prezbiterian din Omaha şi Univesitatea din Nebrasca. Este membru al Societăţii Americane de Istoria Bisericii, al Asociaţiei Istorice Americane şi al Conferinţei pentru Credinţă şi Istorie.

Cartea de faţă se adresează în primul rând studenţilor de seminare şi de institute teologice, dar şi tuturor acelora dornici să cunoască mai multe despre trecutul de două ori milenar al creştinismului. Cairns scrie istoria creştinismului din perspectiva credinţei. Pornind de la afirmaţia lui Augustin că ,,derularea istoriei umane se face înspre şi apoi dinspre Cruce”, el argumentează că ,,istoria Bisericii Îl prezintă pe Duhul lui Dumnezeu lucrând prin Biserică. Concepţia lui despre istorie nu este nici optimistă, nici pesimistă, ci mai degrabă o combinaţie realistă a ambelor, pe care el o numeşte optimism-pesimist. Cu alte cuvinte Dr. Cairns este convins de eşecul omului şi se bazează pe revelaţia incontestabilă din partea lui Dumnezeu şi pe harul Lui. De asemenea urmăreşte manifestarea gloriei lui Dumnezeu în toată desfăşurarea istoriei până în prezent.

Cartea Creştinismul de-a lungul secolelor îl va ajuta pe cititor să înţeleagă prezentul, din scrutarea atentă a trecutului. Cât este de important ca Biserica să-şi articuleze credinţa sub forma unor crezuri, se poate înţelege cel mai bine dacă ne uităm la dezvoltarea ei de-a lungul timpului. În plus, studiul apariţiei diferitelor confesiuni în interiorul creştinismului ne conştientizeză încă o dată de acele probleme doctrinare sau practice care au dus în trecut la separări de biserici, dar în acelaşi timp, ne dă certitudinea că Biserica lui Cristos este în esenţă una singură, prin credinţa într-un singur Domn. La o examinare atentă a lucrărilor existente cu privire la istoria Bisericii, se poate observa că cele mai multe dintre ele reflectă o anumită poziţie confesională sau teologică. Lucrarea de faţă a fost scrisă dintr-o perspectivă conservatoare, neconfesională, având la baza ei o filozofie creştină cu privire la istorie. Datorită faptului că istoria creştinismului nu poate fi înţeleasă corect fără o cunoaştere a situaţiei politice, economice, sociale, intelectuale şi artistice din fiecare epocă a istoriei, în cartea de faţă evenimentele din istoria Bisericii sunt prezentate în legătură cu mediul secular în care au avut loc. Autorul acordă o atenţie deosebită impactului pe care creştinismul l-a avut asupra diferitelor epoci istorice şi modului în care epocile istorice şi-au lăsat la rândul lor amprenta asupra creştinismului. Astfel Dr. Cairns încearcă să lege informaţiile istorice, înţelegerea şi interpretarea lor, într-o sinteză care să fie relevantă pentru epoca noastră.

Creştinii au un interes special pentru istorie, deoarece în ea sunt înrădăcinate bazele credinţei pe care o declară. Dumnezeu a devenit om, a coborât în istorie şi a trăit în spaţiu şi timp în Persoana lui Cristos. Creştinismul a devenit o religie globală şi universală, spre deosebire de toate celelalte religii care au apărut în Orientul Apropiat sau Îndepărtat. Pe lângă aceasta, influenţa lui în istoria rasei umane a devenit tot mai mare, astfel istoria Bisericii este o problemă de interes profund pentru creştinul care doreşte să fie lămurit cu privire la descendenţa lui spirituală, să urmeze exemplele bune din trecut şi să evite erorile pe care Biserica le-a făcut adesea. Dr. Earle Cairns scrie această istorie a Bisericii folosindu-se de elementele ajutătoare ale muncii ştiinţifice ale arheologilor, ale criticilor literari şi ale istoricilor. De asemenea în carte este prezentat şi elementul filozofic în care numeroşi cercetători din diferite şcoli de filozofie depun un efort considerabil pentru a găsi un sens al istoriei în general şi al istoriei Bisericii în paticular. Autorul remarcă şi prezintă în carte trei dintre cele mai importante şcoli ale istoriei şi filozofiei. Primul grup îl constituie pesimiştii care văd istoria doar în dimensiunile ei pământeşti şi care adoptă adeseori o interpretare materialistă a realităţii. Ei sunt copleşiţi de eşecul omului în istorie şi sunt convinşi că civilizaţia apuseană, cea mai recentă dintre civilizaţii, se află acum în perioada ei de decădere, dar care va muri în curând şi odată cu ea va muri şi creştinismul. Al doilea grup în formează optimiştii, a căror concepţie despre istorie poate fi simbolizată printr-o diagramă ascendentă sau printr-o spirală ce avansează continuu. Cei mai muţi dintre istoricii optimişti sunt umanişti; ei văd omul ca pe factorul principal determinant în istorie şi în acelaşi timp ei acceptă de obicei evoluţionismul biologic şi social. (Printre cei mai faimoşi gânditori ai secolului XIX, aparţinând şcolii optimiste, se numără George  W.F. Hegel şi Karl Marx). Al treilea grup de gânditori, în care se include şi autorul, poate fi descris ca fiind optimiştii-pesimişti. Aceşti istorici sunt de acord cu accentul pus de pesimişti pe falimentul omului neregenerat; dar în lumina revelaţiei şi a harului divin, ei sunt optimişti în legătură cu viitorul omului. Prin urmare Dr. Cairns – un optimist-pesimist – abordează istoria din perspectiva teismului biblic şi caută să identifice gloria lui Dumnezeu în procesul istoric. Istoria devine în ultimă instanţă un conflict între bine şi rău, între Dumnezeu şi Satan, în care fără harul divin, omul este neputincios. Lucrarea lui Cristos pe cruce este garanţia victoriei finale a planului divin pentru om şi pământ, care va avea loc atunci când Cristos va reveni. Creştinii, întăriţi de harul divin, se angajează de partea lui Dumnezeu în conflictul cu răul, până când istoria va ajunge la finalul ei cataclismic, la întoarcerea Domnului în slavă şi la glorificarea Bisericii Sale.

Cine studiază istoria Bisericii trebuie să ţină seamă şi de aspectul organizatoric al acesteia şi la acest capitol Dr. Cairns ne introduce în câteva ramuri ale istoriei Bisericii. Astfel vom găsi în carte cum elementul politic implică relaţiile dintre Biserică, stat şi mediul secular al Bisericii. Înţelegerea forţelor politice, sociale, economice şi estetice care acţionează în istorie este esenţială pentru a da o interpretare corectă a istoriei Bisericii. Nu poate fi ignorată nici răspândirea credinţei creştine. Aceasta persupune studierea misiunilor mondiale, naţionale şi locale, precum şi tehnicile speciale prin care Evanghelia a fost dusă altora. Istoria misiunilor îşi are eroii şi martirii ei, şi face parte integrantă din istoria Bisericii. Pe de altă parte, răspândirea Evangheliei a cauzat deseori persecuţia Bisericii, iniţiată la început de statul politic-ecleziastic iudeu, organizată apoi mult mai intens de diferiţi împăraţi ai Imperiului Roman, urmărită deseori în politica musulmană, accentuată de regimurile nazist şi comunist şi acum readusă la viaţă de statul totalitar secular modern. Forma de conducere, este o altă ramură a istoriei Bisericii şi constă în studierea structurilor de guvernare a Bisericii. Polemica de asemenea, este un aspect important al dezvoltării Bisericii, care priveşte lupta acesteia împotriva ereziei şi elaborarea poziţiei sale proprii. Ea presupune studiul ereziilor adverse, a formulării dogmelor şi crezurilor, precum şi a literaturii creştine ce răspunde dogmelor. Practica, este o altă ramură a studiului cărţii de faţă, unde cercetează transpunerea în practică a credinţei creştine. Viaţa de familie, acţiunile de binefacere şi influenţa creştinismului asupra vieţii într-o anumită epocă se constituie ca părţi ale acestei ramuri a istoriei Bisericii, care se ocupă de stilul de viaţă al Bisericii. Creştinismul nu ar putea creşte în continuare dacă nu ar acorda atenţie problemei prezentării adevărului. Această prezentare a adevărului implică sistemul de educaţie al Bisericii, imnologia, liturghia, arhitectura, arta şi predicarea. Fiecare dintre aceste ramuri va fi discutată în carte, în contextul epocilor când acestea au cunoscut o importanţă maximă, ajutându-l pe cercetătorul interesat să acumuleze cunoştinţele generale necesare.

Istoria Bisericii va fi un simplu exerciţiu academic plictisitor de rememorare a unor fapte, dacă nu ţine seama de valoarea ei pentru fiecare creştin. Prin urmare, una din valorile esenţiale ale istoriei Bisericii este că ea leagă datele reale din trecutul Evangheliei creştine, de proclamarea şi aplicarea viitoare a aceleiaşi Evanghelii, într-o sinteză prezentă ce ne ajută să înţelegem marea noastră moştenire şi ne inspiră s-o proclamăm şi s-o aplicăm în continuare. Istoria Bisericii prezintă Duhul lui Dumnezeu în acţiune în şi prin Biserică, de-a lungul secolelor ei de existenţă. Apoi vedem valoarea istoriei Bisericii ca resursă de informaţii asemeni unor rădăcini, din care ne alimentăm suficient pentru a explica prezentul. Cunoscând istoria Bisericii vom înţelege situaţia ciudată a existenţei atâtor confesiuni şi practici liturgice creştine, vom descoperi culisele luptei dintre papalitate şi puterea regală, vom conştientiza beneficiile Reformei din vremea lui Luther..., în felul acesta devenind conştienţi de descendenţa noastră spirituală. În acest fel problemele curente ale Bisericii sunt deseori clarificate prin studierea trecutului, pentru că în istorie găsim tipare şi paralele. Corectarea relelor existente în Biserică sau evitarea greşelilor şi a practicilor false reprezintă o altă valoare a studierii trecutului Bisericii. Autorul spune că ,,prezentul este de obicei produsul trecutului şi sămânţa viitorului”, aşa că studiind evenimetele anterioare din istoria Bisericii, ne ferim de condamnarea de a repeta greşelile şi ne instruim să imităm aspectele pozitive. Deseori vom descoperi că unele aşa-zise secte noi, nu sunt altceva decât vechi erezii renăscute sub o mască nouă. Necunoaşterea Bibliei şi a istoriei Bisericii este un motiv major pentru care mulţi creştini (sau aşa-zişi creştini) susţin teologii false sau practici greşite. Istoria Bisericii oferă de asemenea edificare, inspiraţie sau entuziasm ce va stimula viaţa spirituală a creştinului. Cunoaşterea trecutului, după părerea apostolului Pavel, poate da speranţă pentru trăirea unei vieţi creştine din abundenţă (Romani 15:4). Studierea vieţilor atâtor credincioşi care au avut atitudini pline de curaj în faţa tiraniei împăraţilor, a sălbăticiei fanatismului religios sau a injustiţiei legilor, nu se poate să nu fim încurajaţi să rămânem tari pe poziţie pentru Cristos şi să luăm atitudine împotriva răului din cercurile politice sau ecleziale înalte. Povestea vieţii unor oameni ca şi Pavel, Wesley sau Carey, care cu resurse limitate şi sărăcăcioase au făcut într-adevăr istorie, rămâne o inspiraţie şi o provocare pentru creştinii de azi care dispun de condiţii de trai şi de misiune infinit mai bune. Aspectul biografic al istoriei Bisericii – spune autorul - este menit să-l încurajeze şi să-l stimuleze pe cel care o studiază, fiind edificat în procesul prin care ajunge să-şi cunoască descendenţa spirituală. El are tot atâta nevoie să devină conştient de genealogia sa spirituală, pe cât are orice om de a studia istoria ţării lui, pentru a deveni un cetăţean documentat. Mai mult, privind la viitorul Bisericii în ţări unde ea este acum persecutată, vom fi mai plini de speranţă atunci când vom înţelege indestructibilitatea Bisericii în epocile trecute. Nici persecuţia externă, nici oficialităţile necredincioase din interior, nici teologia falsă, nu au rezistat în faţa puterii perene de înnoire, revelată în istoria trezirilor spirituale din Biserică. Studiul istoriei Bisericii asigură stabilitate într-o epocă de secularism, deoarece omul poate vedea puterea lui Dumnezeu la lucru în viaţa celor transformaţi prin Evanghelie. Citirea istoriei Bisericii are o deosebită valoare practică pentru lucrătorul creştin, fie el evanghelist, pastor sau învăţător. Autorul cărţii susţine că doctrina Trinităţii, cea despre Cristos, despre păcat şi soteriologia, nu vor fi înţelese niciodată pe deplin dacă nu se cunoaşte istoria creştinismului încă de la începuturile sale. În sfârşit, istoria Bisericii are şi valoare culturală. De exemplu istoria civilizaţiei apusene este incompletă şi neclară dacă nu se înţelege rolul religiei creştine în dezvoltarea acestei civilizaţii. Istoria omului nu poate fi niciodată despărţită de istoria vieţii lui religioase. Cine studiază istoria Bisericii nu va mai avea o concepţie restrictivă cu privire la confesiuni. El va sesiza unitatea adevăratului Trup al lui Cristos de-a lungul secolelor şi va fi copleşit de umilinţă la întâlnirea cu uriaşii trecutului său spiritual, înţelegând cât de mult le datorează. Va deveni mai tolerant cu cei ce se deosebesc de el în probleme neesenţiale, dar care împreună cu el, acceptă marile doctrine de bază ale credinţei, cum sunt întruparea, moartea ispăşitoare şi învierea lui Cristos.

Punându-ne în mână această carte, Earle Cairns ne dă nouă creştinilor de azi, prilejul să înţelegem mai bine extraordinara zestre spirituală pe care am moştenit-o de la înaintaşii noştri în credinţă. Dr. Cairns îşi exprimă speranţa că prin această carte, mulţi oameni vor deveni conştienţi de moştenirea lor spirituală în această epocă dominată de existenţialism şi că se vor simţi constrânşi să-L slujească mai bine pe Dumnezeu şi pe contemporanii lor, prin viaţa exemplară, prin cuvinte şi fapte. Totodată autorul este încredinţat că prin această lucrare, cauza Evangheliei lui Cristos va progresa, iar Biserica va fi edificată, cunoscându-şi mai bine trecutul şi încurajată să lupte mai departe până la finalul istoriei.