Walter Martin, autorul cărţii Împărăţia cultelor eretice, este recunoscut cu dragoste şi respect ca ,,părintele apologeticii moderne în faţa cultelor eretice”. Mulţi apologeţi care se ocupă în prezent de cultele eretice îi recunosc munca de pionierat în acest domeniu. Deţine patru licenţe, un masterat la New York University şi un doctorat în religii comparate la California Coast University. A scris douăsprezece cărţi, a fondat şi condus emisiunea radio ,,Omul care dă răspunsuri din Biblie” şi de asemenea a întemeiat Christian Research Institute pe care l-a condus timp de 30 de ani.

Există o mulţime de cărţi care au o viaţă scurtă; altele rezistă ceva mai mult. Împărăţia cultelor eretice a depăşit jumătate de veac de când a văzut pentru prima dată lumina tiparului iar retipărită fiind mereu, mereu, poate fi considerată pe bună dreptate o lucrare clasică. Motive de a o considera astfel există, deoarece autorul ei, Walter Martin, dă dovadă de o cunoaştere vastă a Scripturilor şi a celorlalte concepţii despre lume şi viaţă, dar şi de o înţelegere profundă a modului în care adevărul este ameninţat permanent de denaturări subtile şi de amăgiri seducătoare. Cineva a observat cu multă înţelepciune că ,,un om care nu crede în nimic este foarte probabil să se lase înşelat de aproape orice”. De aceea, tot cu înţelepciune, autorul a ales să se bizuie pe meterezele creştinismului biblic aşa cum a fost el comunicat de apostoli, apărat de Părinţii Bisericii şi redescoperit de reformatori. Scopul acestei cărţi este să evalueze aşa-zisele culte eretice şi sectele care se găsesc astăzi din abundenţă pe câmpul misionar al lumii. Acest subiect este abordat în trei direcţii majore şi anume: (1) analiza istorică a faptelor mai însemnate, asociate cu apariţia sistemelor de cult eretic; (2) evaluarea teologică a învăţăturilor majore ale acelor sisteme; (3) o analiză apologetică din punctul de vedere al teologiei biblice, cu accent pe exegeză şi doctrină.

Walter Martin a fost ,,omul care dă răspunsuri din Biblie”, deoarece Biblia a fost într-adevăr autoritatea finală pentru el, Cuvântul care dă viaţă şi speranţă tuturor celor care îl aud şi îl cred. Cunoaşterea adevărului şi înţelegerea corectă a modului în care ajungem la adevăr, formează temelia solidă a credinţei creştine. Această cunoaştere şi această temelie vor fi atacate mereu, câtă vreme există voci care pun la îndoială faptul că Dumnezeu a vorbit într-un mod absolut şi clar prin Cuvântul Lui revelat şi prin Fiul Lui, Isus Cristos. G.C.Chesterton a spus odată: ,,Ne trebuie o religie care să spună adevărul nu doar în chestiunile în care avem dreptate, ci şi în acelea în care greşim.” Doar Cuvântul lui Dumnezeu poate să ne ofere această corecţie necesară şi autorul cărţii de faţă ne aminteşte mereu cu credincioşie acest lucru. Primul lucru pe care trebuie să ni-l amintim atunci când vrem să înţelegem un cult eretic şi să răspundem argumentelor sale, este că enunţurile lui Isus sunt în esenţa lor exclusive, ele excluzând tot ce este contrar lor. Adevărul este prin definiţie exclusiv. Dacă adevărul ar fi atotcuprinzător, nimic n-ar mai fi fals şi dacă nimic n-ar fi fals, care ar fi semnificaţia adevărului? De un lucru putem fi siguri: oriunde găsim adevărul, foarte aproape de el găsim adesea şi un mod de gândire care îl denaturează şi îl transformă în eroare. De fapt, metoda filozofică folosită de personalităţile importante ale cultelor eretice este să ia un adevăr parţial – ca de exemplu un verset citat ca dovadă – şi să-l amestece cu un neadevăr, aşa încât amestecul să pară o interpretare validă, deşi în realitate este un fals sistematic. Astfel întâlnim culte eretice care se îndepărtează de învăţăturile lui Cristos prin adăugarea unor cerinţe suplimentare la Evanghelia harului, pretinzând că au primit o revelaţie nouă sau un cuvânt mai exact de la Dumnezeu. Puterea amăgirii este uriaşă, ne aminteşte Dr. Martin. Ca exemplu ne stă apostolul Pavel care l-a avertizat pe tânărul şi neexperimentatul său colaborator, Timotei, de puterea amăgirii şi în consecinţă să preţuiască Scriptura, căci ea îi va da ,,înţelepciunea în neprihănire” şi îl va face ,,desăvârşit în orice lucrare bună”. Scripturile sunt importante şi personale pentru că sunt adevărate, nu pentru că le putem interpreta după bunul nostru plac, sau le putem manipula în folos propriu. Sensul şi aplicarea lor pot fi pângărite pe altarul mulţumirii de sine al unora, dar adevărul lor va rămâne în istorie chiar şi după ce toţi disidenţii săi umani îşi vor fi spus ultimul cuvânt. Apostolul a mai zis despre Isus Cristos şi despre lucrarea Lui: ,,Noi avem totul deplin în El”. Nimic nu trebuie adăugat Persoanei şi lucrării lui Isus Cristos pentru mântuirea noastră şi nici Cuvântului pe care l-a dat spre învăţătură. Aceasta a fost convingerea fermă şi clară a lui Walter Martin când a scris această carte extraordinară. Este lăudabil efortul lui de a pune adevărul la dispoziţia celor care îl caută şi de a-i feri pe căutătorii sinceri ai adevărului, de denaturările acelora care îşi arogă o autoritate mai mare dacât cea a Sfintei Scripturi.

În anul 1956, pe când era încă destul de tânăr, Dr. Martin spunea: ,,În epoca noastră atomică, Biserica creştină se confruntă cu problema intensificării activităţilor desfăşurate de cultele eretice atât pe teritoriul Statelor Unite cât şi în principalele câmpuri de misiune din întreaga lume. Azi pericolul ca ,,bomba cultelor eretice” să detoneze în lumea creştină e mai mare ca oricând, iar Biserica întârzie să acţioneze unită împotriva spectrului ameninţător al proliferării lor insidioase.” Dorinţa cea mai mare a autorului este să avertizeze asupra acestui pericol în creştere şi să-i trezească pe creştini la o apărare viguroasă a credinţei istorice, propovăduită de Biserica lui Isus Cristos. Dar această apărare poate fi făcută doar de pastori, învăţători, evanghelişti şi laici bine informaţi, care înţeleg ameninţarea crescândă a cultelor eretice şi se instruiesc atât pe ei înşişi cât şi Biserica, în privinţa abaterilor teologice ale cultelor eretice şi în privinţa combaterii ferme a acestora de pe poziţiile teologiei sănătoase. Trebuie să ne disociem – spunea autorul – de credinţa că toate căile sunt bune şi duc într-un final la Dumnezeu, şi să credem în schimb cuvintele Domnului Isus Cristos care a spus: ,,Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). E important să vedem că Isus nu a spus că El ar fi una din mai multe căi care ar exista şi care sunt bune şi acestea, sau că El ar fi calea cea mai bună, sau un aspect al adevărului, sau un crâmpei de viaţă. Dimpotrivă, afirmaţia Lui a fost categorică şi loialitatea faţă de El, Mântuitorul lumii, trebuie să aibă prioritate şi exclusivitate în faţa tuturor pretenţiilor emise de oameni şi de alte religii. Abordarea autorului pe tot parcursul cărţii este una onestă din punct de vedere teologic, urmărind contrastul credinţei creştine faţă de întreaga paletă a cultelor eretice şi reafirmarea preceptelor ce o definesc. Dinamica apariţiei şi dezvoltării cultelor eretice, provoacă Biserica să-şi reafirme marile pricipii şi bazele Evangheliei lui Cristos, făcându-le relevante pentru generaţia prezentă. Fără îndoială, putem observa că orientarea majoră în religie astăzi este sincretismul, adică un fel de omogenizare a religiilor, în care odată prins în ,,malaxorul universal”, creştinismul şi-ar pierde identitatea şi unicitatea.  

Nimic nu e nou, astfel de tendinţe aveau loc şi în urmă cu două mii de ani. Vremea în care S-a născut şi trăit Domnul Isus Cristos a fost o perioadă bogată în manifestări religioase când Legea lui Dumnezeu era interpretată şi reinterpretată prin intermediul comentariilor şi amendamentelor rabinice, până într-atât încât Domnul nostru a trebuit să le spună liderilor religioşi: ,,Dar voi aţi călcat porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre... şi aţi desfiinţat astfel Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre” (Matei 15:3,6). În acest amestec de filozofie omenească moartă şi revelaţie pervertită, a venit Fiul lui Dumnezeu, arătând prin învăţăturile, exemplul vieţii, moartea şi învierea Lui, că lui Dumnezeu Îi pasă de sufletele pierdute, că ne iubeşte atât de mult încât Şi-a trimis singurul Fiu, ca să putem trăi prin El. Cristos, - Fiul preaiubit al Tatălui - este chipul Dumnezeului adevărat, nu este nimeni asemeni Lui, iar lucrarea de mântuire realizată de El este unică, irepetabilă şi desăvârşită. Domnul nostru a anunţat că vor apărea profeţi şi cristoşi falşi, iar istoria ereziilor din primele veacuri ale Bisericii şi nu numai, confirmă acurateţea prezicerilor Lui. Scrierile ulterioare ale apostolilor Domnului Isus vorbesc despre ,,apostoli mincinoşi, lucrători înşelători care se prefac în apostoli ai lui Cristos..., chiar Satana se preface în înger de lumină..., se prefac în slujitori ai neprihăniri..., sfârşitul lor va fi după faptele lor” (2Corinteni 11:13-15). De aceea nu ne putem permite să avem o opinie diferită de cea a Domnului nostru sau a apostolilor Săi, în legătură cu furnizorii doctrinelor eronate şi suntem total de acord cu apostolul Pavel că trebuie să ,,ne fie groază de rău şi să ne lipim tare de bine”. Aşadar perspectiva biblică în privinţa învăţătorilor falşi şi a învăţăturilor false este că trebuie să avem compasiune şi dragoste pentru cei prinşi în mrejele profeţilor falşi, dar să ne opunem cu fermitate învăţăturii lor, urmărind în principal nu disputa, ci câştigarea sufletelor.

În general cultele eretice utilizează cu succes jargonul sau terminologia creştinismului, deoarece şi-au însuşit o mulţime de date biblice scoase din context şi şi-au spoit faţada cu expresii stereotipe, folosind orice mijloc în avantajul lor. Prin urmare un adept al unui cult eretic este o persoană care cunoaşte terminologia creştină dar pe care a redefinit-o cu grijă aşa încât să se potrivească sistemului de gândire la care aderă. Oare cum am putea aborda ca şi creştini, un adept al unui cult eretic? La acest punct autorul Walter Martin, are câteva sugestii practice de maximă importanţă. În primul rând – spune el – credinciosul creştin trebuie să orienteze conversaţia spre problema terminologiei şi să-l determine pe adeptul cultului eretic să-şi precizeze sensul termenilor şi autoritatea pe care se bazează, dacă există vreuna, în cazul în care acesta a recurs la redefiniri drastice, nebiblice, care vor ieşi negreşit la iveală.  Apoi (creştinul) trebuie să compare aceste ,,definiţii” cu contextul versetelor pe care adeptul le citează pentru a-şi susţine interpretările doctrinare. Următorul pas este să-l provoace pe adeptul cultului eretic să definească clar expresiile doctrinare standard, ca de exemplu naştere din nou,ispăşire, context, judecată divină etc, astfel să nu existe nicio neînţelegere când aceste cuvinte vor intra în discuţie în mod inevitabil. Să-l facă pe interlocutorul său să înţeleagă importanţa definirii corecte a termenilor pentru toate doctrinele implicate, mai ales pentru doctrina mântuirii personale de păcat, pe care majoritatea sistemelor de cult eretic o definesc extrem de nebiblic. Şi în final este responsabilitatea credinciosului creştin să prezinte o mărturie clară a naşterii din nou prin Domnul Isus Cristos, într-o terminologie atent definită, să insiste că adepţii cultelor eretice trebuie să se nască din nou având în vedere inevitabila judecată a lui Dumnezeu. În niciun caz, creştinul nu trebuie să se angajeze în polemici inutile, ci să vegheze cu răbdare şi dragoste fiind motivat de grija personală a lui pentru mântuirea şi fericirea veşnică a interlocutorului eretic şi nu pentru a câştiga disputa.

După ce vom fi studiat şi vom fi evaluat în lumina Cuvântului lui Dumnezeu principalele culte sau secte necreştine ce constituie o provocare permanentă pentru extinderea misionară a Bisericii lui Cristos, se ridică cât se poate de logic întrebarea: ,,Ce acţiune poate să întreprindă Biserica, atât la nivelul organizaţiilor ecumenice cât şi independent, pentru a înfrunta provocarea cultelor eretice de azi?” Scopul autorului Walter Martin prin scrierea cărţii Împărăţia cultelor eretice, nu este doar să ne aducă informaţii despre pericolul atacurilor cultelor eretice, sau de a elabora un plan de acţiune prin care să ţinem sub control aceste atacuri, ci ceea ce este mult mai important şi mai practic, să facem paşi spre evanghelizarea adepţilor acestora, sarcina principală a Bisericii creştine. În acest scop, este vital ca toţi creştinii să cunoască doctrinele de bază şi vocabularul credinţei creştine, fiind bine instruiţi să-şi mărturisească credinţa într-un mod simplu, clar şi convingător. Parcurgând ceea ce numim ,,calea spre recuperare”, Biserica va putea, rostind adevărul în dragoste şi cu claritate, să redobândească o mare parte din terenul pierdut în ultimul secol în favoarea cultelor necreştine. Nu trebuie să uităm niciodată că, indiferent ce oferă un cult eretic pentru a-i atrage pe oameni, este nesemnificativ în comparaţie cu ceea ce oferă Isus Cristos, sufletului care îşi aruncă toate îngrijorările asupra Lui. ,,Isus” cel propovăduit de cultele eretice este un fals grosolan, un palid înlocuitor al Dumnezeului întrupat despre care mărturiseşte întreg Noul Testament. Împreună cu imperativul important al evanghelizării cultelor eretice, există şi nevoia cât se poate de reală de a da oricui ne solicită, ,,socoteală pentru nădejdea care este în noi”. Biserica nu are de ce să se teamă de agresivitatea sau de teologia denaturată a cultelor eretice, atâta timp cât rămâne credincioasă misiunii ei de proclamare şi de luptă energică pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.