În cartea Învierea, binecunoscutul autor Hank Hanegraaff ne demonstrează aducând dovezi solide, că fiecare fiinţă umană va avea parte de o înviere, acest fapt fiind tot atât de sigur precum este moartea. Scopul autorului este să înţelegem realitatea şi puterea învierii şi înţelegându-le să ne lăsăm vieţile să fie transformate şi pregătite pentru momentul învierii. Printr-o examinare atentă a dovezilor istorice şi scripturale, Hank Hanegraaff prezintă adevărul despre înviere şi oferă răspunsuri biblice, bine gândite, la părerile false despre înviere şi răspunde la unele dintre cele mai des întâlnite întrebări cu privire la înviere. Iată câteva dintre întrebări: Vom avea trupuri tangibile, fizice când înviem? Ce vârstă vor avea trupurile noastre înviate? Dacă Raiul este perfect, oare nu ne vom plictisi? Reîncarnarea şi învierea, nu se exclud una pe cealaltă? Încă de la începutul acestei cărţi autorul ne atrage atenţia referitor la importanţa călătoriei pe drumul învierii – o călătorie care pentru unii ar putea fi măsurată în zile iar pentru alţii în decenii, de aceea este bine să trasăm parcursul călătoriei. Astfel pe parcursul cărţii, autorul va încerca să răspundă la mai multe întrebări şi o va face în trei etape. Prima etapă va fi o pledoarie în apărarea învierii lui Cristos. În a doua etapă, autorul va prezenta o serie de informaţii şi detalii cu privire la învierea creaţiei. Şi în final, în cea de-a treia etapă, vom găsi răspunsuri definitive, la întrebări legate de înviere.  

Apărarea învierii lui Cristos nu este un exerciţiu uşor de efectuat în teorie şi nici de pus în practică. Pe parcursul cărţii vom întâlni atacuri aduse la adresa învierii, din partea religiei iudaice, care afirmă cu tărie că învierea nu a avut loc, atacuri din partea cultelor eretice (de exemplu Martorii lui Iehova) care sugerează că trupul pământesc al Domnului Isus Cristos a fost distrus, aruncat sau chiar evaporat şi atacuri din partea teologilor liberali care spun că ne amăgim când susţinem că există înviere. În această secţiune a cărţii vom vedea faptul că, departe de a fi o fraudă de proporţii uriaşe sau o autoamăgire stânjenitoare, învierea lui Isus Cristos din morţi este cel mai măreţ eveniment din întreaga istorie. Suferinţa şi torturile la care a fost supus Domnul Isus, au dus în cele din urmă la moartea Sa, atârnând pe o cruce, fiind mai apoi îngropat de câţiva prieteni evlavioşi. Având în vedere contextul actual al cunoaşterii ştiinţifice, atât experţii conservatori cât şi cei liberali ai Noului Testament, confirmă faptul că Domnul Isus a murit pe cruce, că a fost îngropat în mormântul lui Iosif din Arimatea şi că moartea Lui i-a dus pe ucenicii Săi la disperare. Autorul Hanegraaff demonstrează aici destul de convingător că deşi nu deţinem documentele originale ale Noului Testament care istorisesc despre viaţa şi moartea Domnului, putem fi absolut siguri că scrierile Sfintei Scripturi pe care le avem sunt o reprezentare fidelă a scrierilor originale. Din ce în ce mai mulţi aşa-zişi ,,experţi în Scriptură” îşi ridică glasul şi îşi dau cu părerea, hotărâţi să demoleze ,,mitul mormântului gol”. Aceşti ,,experţi” au atras atenţia presei prezentându-i pe credincioşii evanghelici drept fundamentalişti care au acceptat relatarea despre mormântul gol fără o examinare critică a dovezilor. Dar după cum vom vedea în carte însă, prejudecăţile lor nu se bazează pe dovezi ştiinţifice solide. Contrar celor susţinute de aceştia, putem fi absolut siguri că în dimineaţa Învierii, acum două mii de ani, mormântul lui Isus a fost într-adevăr gol. Urmează apoi să fie examinate arătările Domnului Isus, după învierea Sa. Aici vom descoperi faptul că apostolii nu s-au mulţumit doar să repete învăţăturile Domnului Isus, ci erau ferm convinşi că Domnul li s-a arătat în trup. În ciuda faptului că au trecut două mii de ani de la acel eveniment, putem avea încredere deplină în arătările de după Înviere ale Domnului. În finalul acestei părţi autorul ne vorbeşte despre uriaşa transformare care a avut loc în vieţile ucenicilor ca rezultat al învierii şi care nu are precedent în istoria omenirii. În câteva sute de ani după acel eveniment, un mic grup de credincioşi aparent fără însemnătate, au reuşit să întoarcă un întreg imperiu (Imperiul Roman) cu susul în jos. Aceşti credincioşi au fost supuşi torturii, acuzaţiilor mincinoase, şi chiar morţii, pentru credinţa lor. Faptul că au fost dispuşi să facă faţă persecuţiilor este încă o dovadă a învierii Domnului Isus, întrucât este de neconceput ca apostolii şi urmaşii lor, să fi fost dispuşi să moară pentru ceva care ştiau că este o minciună. După cum vom vedea menţionat în carte, la câteva săptămâni de la Înviere, o întreagă comunitate de evrei şi-a schimbat în mod voluntar tradiţiile sociologice şi teologice vechi de mii de ani, precum Sabatul, jertfele şi datinile care au stat la baza identităţii lor naţionale. Teologul şi istoricul Carl Braaten spune: ,,Până şi cei mai sceptici istorici sunt de acord că, pentru creştinismul primar... învierea lui Isus dintre cei morţi a fost un eveniment real în istorie, însăşi fundaţia credinţei, nu o idee mitică născută din imaginaţia creativă a credincioşilor.” Este un fapt dovedit istoric că Domnul Isus a suferit pe cruce, că a murit, că a fost îngropat, că mormântul Lui a fost gol după trei zile şi că arătările Lui de după înviere au fost o realitate materială atât de clară încât ucenicii au fost dispuşi să moară pentru ea.  

Partea a doua a cărţii începe cu o apărare a învierii fizice a credincioşilor, unde descoperim că doar în concepţia creştină despre lume şi viaţă, începem o existenţă mai bună, superioară, după ce murim. Creştinismul este singura religie care spune că trupurile noastre trecătoare vor fi transformate cândva în trupuri glorificate, înviate, asemenea trupului Domnului Isus. Departe de a fi o religie platonică, creştinismul este o religie a întrupării – trupurile noastre vor fi reale, fizice, din carne şi oase, perfect create pentru un cer nou şi un pământ nou (Apocalipsa 21:19). În această secţiune vom privi şi la adevărul înspăimântător care spune că şi necredincioşii vor învia trupeşte, însă pentru osânda veşnică. Cei care au decis să Îl repingă fie direct, fie indirect pe Domnul Isus în această viaţă, vor fi supuşi unei pedepse veşnice în iad din momentul învierii, fără speranţa că acea pedeapsă se va sfârşi vreodată. Vom descoperi că nu există nicio alternativă la iad, nu există nicio comutare sau reducere a pedepsei şi nu există niciun sfârşit al pedepsei. Destinaţiile sunt eterne, ireversibile şi juste în urma alegerilor făcute, fie bucuria credincioşilor în cer, fie pedeapsa necredincioşilor în iad. Pe lângă învierea trupurilor noastre trecătoare autorul ne prezintă încă un adevăr măreţ şi glorios în acelaşi timp şi anume, că acest univers fizic va fi ,,înviat”. La fel cum există continuitate între trupul nostru de acum şi trupul nostru înviat, la fel va exista continuitate între universul de acum şi acela în care vom locui în veşnicie. Cristos nu va învia un grup de persoane complet diferite; El îi va învia pe aceeaşi oameni care au locuit pe această planetă. În mod similar, Dumnezeu nu va înnoi un alt univers, ci va răscumpăra tocmai universul despre care a spus odinioară că este ,,foarte bun”. Aceasta este speranţa supremă a creştinului şi anume că Dumnezeu nu numai că va învia trupul nostru pieritor, ci va răscumpăra şi creaţia fizică. 

În partea a treia a cărţii, Hank Hanegraaff oferă răspunsuri la câteva întrebări importante referitoare la înviere. Aici vom face referire doar la un singur aspect care este de altfel crucial pentru credibilitatea creştinismului. Astfel la întrebarea dacă a fost înviat din morţi trupul fizic al lui Cristos sau numai spiritul imaterial, autorul ne atenţionează că învierea fizică a lui Cristos este însăşi piatra de temelie a credinţei creştine, iar fără aceasta, creştinismul se prăbuşeşte. Învierea fizică a lui Cristos este atacată fără încetare şi fără menajamente, tocmai pentru că se află la baza credinţei creştine. Cultura contemporană neagă constant învierea fizică a lui Cristos din cauza unor prejudecăţi pe care le are cu privire la miracole. De aceea trebuie să fim pregătiţi să apărăm învierea, această esenţă a esenţelor, tocmai pentru că învierea trupească a Domnului Isus este compromisă, contrazisă şi confundată. Canonul Scripturii, mărturisirile de credinţă ale Bisericii şi caracteristicile trupului înviat al lui Cristos, confirmă împreună că există o corespondenţă directă între trupul lui Cristos de dinainte de înviere şi cel de după înviere.  Fără învierea lui Cristos, întreaga Scriptură ar fi un document ciopârţit, neclar şi neterminat. Învierea a schimbat vieţile urmaşilor lui Cristos într-un mod atât de radical încât ea a fost gravată pe mormintele şi pereţii catacombelor lor. În plus, aşa cum spune Wilbur Smith, citat de autor, ,,învierea a pătruns profund şi în imnologia creştină; a devenit una dintre temele cele mai vitale ale marilor scrieri apologetice şi subiectul despre care se vorbea mereu în predici, în primele secole ale Bisericii.” Mesajul esenţial al Evangheliei nu era de a-L urma pe ,,Învăţătorul iscusit din Nazaret”, ci mesajul era ,,Isus Cristos şi învierea”. Este imposibil să îndepărtăm acest adevăr din creştinism ,fără să  schimbăm caracterul şi fără să distrugem însăşi identitatea creştinismului. La fel ca şi ceilalţi apostoli, Pavel a spus că nu există o cale de mijloc: învierea este fie un fapt istoric - fie o minciună; fie un miracol – fie un mit (1Corinteni 15:14-19). Concluzia la care ajunge Pavel şi care este de fapt chintesenţa mărturisirii creştine spune răspicat, fără putinţă de tăgadă: ,,Dar acum Cristos a înviat din morţi...” (1Corinteni 15:20). Tocmai datorită importanţei strategice a învierii, fiecare creştin trebuie să fie pregătit să apere istoricitatea ei. Însă învierea nu este importantă doar pentru credinţa creştină istorică, ci este doctrina care înalţă creştinismul deasupra oricărei alte religii din această lume, deoarece fără înviere pur şi simplu nu ar exista creştinism. Prin înviere, Cristos a demonstrat că El nu se află pe acelaşi nivel cu alţi întemeietori de religii cum ar fi: Avraam, Buddha sau Confucius. El este unic. El are puterea nu numai să-Şi dea viaţa, ci şi să o ia din nou.

Întrucât învierea este un pilon central al creştinismului, cei care rostesc Numele sfinţit al lui Cristos, trebuie să fie pregătiţi şi să apere credibilitatea învierii. Departe de a fi o înşelăciune, învierea este cel mai important fapt din analele istoriei. Învierea este o realitate pentru oricine citeşte aceste cuvinte. După cum ştim, mortalitatea este 100% - absolut sigur, orice om va muri într-o zi. Unii vor fi înviaţi fizic ca să petreacă veşnicia împreună cu Mântuitorul lor, pe când alţii vor fi înviaţi fizic, pentru o separare eternă de Mântuitorul. În încheierea cărţii, autorul Hank Hanegraaff afirmă deplin convins că: ,,După ce veţi citi această carte, veţi fi pregătiţi să vă petreceţi restul vieţii cu un scop înnoit, plini de zel şi veţi privi această viaţă ca o oportunitate de a trăi cu totul deosebit. Mai presus de orice, adevărurile biblice descoperite în cartea Învierea vă vor ajuta să trăiţi de aici încolo fiecare zi gândindu-vă la veşnicie.”