J.P. Moreland este autor, editor şi coautor a peste 35 de cărţi creştine şi este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai influenţi teologi şi filozofi creştini din vremea noastră. Profesor emerit de filozofie la Universitatea Biola, el deţine o licenţă în chimie de la Universitatea de stat Missouri, un Masterat în teologie de la Seminarul Dallas, un Masterat în filozofie de la Universitatea de stat California-Riverside şi un Doctorat în filozofie de la Universitatea Californiei  de sud.

În partea întâi a cărţii Iubeşte-L pe Dumnezeu, autorul ne prezintă rolul raţiunii în viaţa sufletului şi de ce mintea este importantă în creştinism, şi prin urmare ce rol are raţiunea atunci când împărtăşim credinţa noastră cu alţi oameni. Pe de altă parte vom putea înţelege mai bine cum ne poate ajuta folosirea intelectului dat de Dumnezeu în dezvoltarea noastră spirituală. Chiar începând cu primul capitol autorul ne arată cum am pierdut gândirea creştină şi de ce trebuie ea recuperată. În capitolul doi ne este prezentat un portret biblic al vieţii minţii şi ni se creionează o viziune a ceea ce reprezintă calea creştină punând accentul pe o viaţă de studiu intens. Demersul nu este atât  de simplu pe cât se pare şi în capitolul trei autorul ne îndeamnă să vedem rolul minţii în transformarea spirituală personală ca un proces al creşterii spirituale. Capitolul patru deschide partea a doua a cărţii cu o temă de casă în care suntem provocaţi să dezvoltăm o gândire matură creştină hărţuindu-i pe cei pe care autorul îi numeşte ,,spiriduşii care asediază gândirea creştină”. La fel de plastic se exprimă şi în capitolul cinci când pentru formarea unor virtuţi sau a unor obiceiuri intelectuale disciplinate, credinciosul matur va trebui să înlăture ,,pânzele de păianjen din mansarda gândirii sale”. Partea a treia a cărţii scoate la lumină un model de gândire creştină matură unde evanghelizarea şi apologetica merg mână în mână fiind nevoie însă de un efort susţinut care are ca punct de pornire o viaţă intensă de studiu. Totodată în această parte a cărţii autorul ridică problema existenţei lui Dumnezeu, a existenţei şi începutului universului, iar la final prezintă o serie de dovezi în favoarea lui Isus Cristos. În încheierea cărţii, autorul G.P. Moreland priveşte cu speranţă şi optimism spre viitorul Bisericii, în mod special privind restaurarea vieţii intelectuale în Biserică.

Dacă vrem ca Isus Cristos să ia chip în noi trebuie să realizăm lucrarea lui Dumnezeu în minţile noastre şi să fim atenţi la felul cum trebuie să arate o minte care seamănă cu a Domnului Isus Cristos. După cum spunea şi Mântuitorul citând din Lege: ,,Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu... toată mintea ta” este aşadar un imperativ iar pentru a înfăptui acest lucru nu putem neglija dezvoltarea sufletească a gândirii creştine. Ceva însă s-a întâmplat în gândirea creştină contemporană şi chiar dacă autorul face referire cu preponderenţă la lumea creştină americană, realitatea o găsim în întreaga lume creştină. Afirmaţia unui politician american în care acuza dreapta politică creştină şi implicit Biserica creştină, cum că ar fi alcătuită din oameni proşti, neinformaţi sau manipulaţi cu uşurinţă, ar trebui să trezescă în noi o serie de întrebări. Oare să fie adevărat? Ce s-a întâmplat cu noi şi când? Ce-i de făcut acum? De altfel întreaga noastră societate se află în încurcătură şi nu găseşte nicio cale de ieşire. Nu există răspunsuri simple la aceste întrebări însă Moreland ne reaminteşte ceva ce Domnul Isus a spus comunităţii Sale de discipoli cum trebuie să se perceapă pe ei înşişi: ,,Voi sunteţi sarea pământului”.

Asfel una din caracteristicile Bisericii este să fie sare pentru lumea în care se găseşte iar dacă lumea devine lipsită de sare trebuie să privim în primul rând la contribuţia acesteia la situaţia dată. Sunt cauze multiple ale stării de faţă iar una majoră ar fi schimbarea concepţiei despre lume şi viaţă de la modul de înţelegere iudeo-creştin la o înţelegere post-creştină. În plus se poate constata o creştere a antiintelectualismului în Biserică, având ca rezultat imediat o marginalizare a creştinismului în societate, iar pe termen mediu apariţia celei mai seculare culturi pe care lumea a văzut-o vreodată. Din nefericire apariţia antiintelectualismului în Biserică, a ignoranţei pioase, a creat o lipsă de pregătire în faţa atacului intelectual secular masiv îndreptat împotriva creştinismului deschizând totodată cale liberă ereziilor de tot felul. Această retragere din cultura intelectuală mai largă şi din discursul public, a contribuit la izolarea Bisericii, la marginalizarea ideilor creştine din arena publică dar şi la superficializarea şi trivializarea trăirii, gândirii şi activismului creştin. În scurt timp cultura a devenit lipsită de sare. Această înţelegere modernă a creştinismului nu este nici biblică, nici în armonie cu cea mai mare parte a istoriei Bisericii. Impactul acestei noi abordări este unul cât se poate de dezastruos pentru Biserică dând naştere unei evanghelii irelevante unde răspunsul oamenilor care o ascultă este unul negativ. Dacă însă adevărul Evangheliei şi raţionalitatea ei ar ocupa locul cel mai important în prezentarea acesteia într-o lume păgână, răspunsul pozitiv nu ar întârzâia să vină iar religia nu ar mai fi privită ca un placebo sau ca o cârjă emoţională. Pentru recuperarea gândirii creştine pierdute autorul sugerează o serie de paşi într-o direcţie oarecum străină creştinismului post-modern. Astfel trebuie reformulată relaţia dintre credinţă şi raţiune în care şi una şi cealaltă ţintesc în aceeaşi măsură la sentimentul, intelectul şi voinţa omului. Recăpătarea îndrăznelii în confruntarea structurilor de idei cu mărturia creştină eficientă în societatea noastră ar creea un context în care noi, creştinii nu am mai fi priviţi superficiali, defensivi şi retrograzi, ci dimpotrivă oameni gânditori, încrezători şi coerenţi. Moreland spune din experienţa sa că atunci când oamenii ştiu ce cred şi de ce cred, devin îndrăzneţi în mărturia lor şi atractivi în felul în care îi antrenează şi pe alţii în dezbateri sau dialog. În acest sens îl dă ca exemplu pe Augustin, care prin studiu intens şi meditare serioasă la chestiuni privitoare la credinţă a înţeles corect lucrurile: potrivit Bibliei, dezvoltarea unei gândiri creştine face parte din esenţa vieţii de ucenic al Domnului Isus. Astfel Biblia ca revelaţie divină ne îndreaptă privirea spre gândirea creştină, gândire ce emite afirmaţii înţelese şi adevărate din punct de vedere obiectiv.

Apropiindu-se de finalul cărţii Moreland insistă tenace că restaurarea vieţii intelectuale în Biserică este un imperativ fără tăgadă. Preluând ideea apostolului Pavel cum că Biserica - nu universitatea, presa sau şcolile publice - este stâlpul şi temelia adevărului, autorul lansează trei întrebări importante şi dureroase în acelaşi timp.

De ce nu este impactul nostru direct proporţional cu numărul nostru? Potrivit sondajelor comunitatea evanghelică nu este deloc nesemnificativă.

De ce clericii evanghelici nu mai sunt consideraţi liderii intelectuali şi culturali ai comunităţii lor aşa cum se întâmpla odinioară? Slujitorii din prezent şi-au pierdut mare parte din autoritate atât în faţa necredincioşilor cât şi a propriilor enoriaşi.

Cum este posibil ca o persoană să fie un membru activ al unei biserici evanghelice o viaţă întreagă şi să nu ştie mai nimic despre istoria şi teologia religiei creştine? Lipsa surselor de informare nu poate fi o scuză.

Ca răspuns la aceste întrebări şi totodată ca şi concluzie a cărţii, Moreland susţine că factorul fundamental responsabil de starea de fapt a lucrurilor este ostilitatea sau indiferenţa faţă de dezvoltarea unei vieţi intelectuale în activităţile noastre din Biserică. Ca rezultat Biserica a devenit în primul rând un spital unde eurile goale sunt consolate, în loc să fie un colegiu de război care să mobilizeze şi să antreneze o armată de bărbaţi şi femei în stare să ocupe teritoriile inamice şi capabili să ducă la înaintarea Împărăţiei până la întoarcerea Regelui. Da, cu siguranţă Biserica trebuie să fie atât un spital unde se leagă rănile cât şi un colegiu de război şi chiar mai mult, o armată în ofensivă instruită, competentă, o Biserică militantă, angajată într-un război pentru câştigarea inimilor, minţilor şi destinelor din jurul nostru, dărâmând speculaţiile şi toate lucrurile semeţe care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu.