Familia Dumitriu vrea să meargă pe câmpul de misiune, în Oceania
Adăugată de wycliffe.romania in 13/11/2015, citită de 1.644 ori
Autor: Wycliffe, Categorie: Misiune
Familia Dumitriu vrea să meargă pe câmpul de misiune, în Oceania

Isaia 52:10 “… toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru.”

În ultimele luni am simțit îndemnul Duhului Sfânt să ne rugăm cu privire la slujirea noastră pe câmpul de misiune. Așa am și făcut și acum suntem gata să ne punem la dispoziția Domnului. În primul rând, ne-am rugat, ca dacă Domnul dorește ca noi sa plecăm peste hotare, să aducă colegi noi la birou care ar putea să preia lucrarea pe care-o facem în prezent. Eram puțini la birou pentru cantitatea de lucru necesară, deci fără venirea lor nu ar fi fost posibilă plecarea noastră. La această rugăciune a venit răspuns mult mai repede decât ne-am așteptat. Acest fapt ne-a încurajat mult să facem pașii următori.

Mai sus aveți o poză cu oamenii din zona Oceania la granița cu Sud-Estul Asiei (regiune denumită de Wycliffe ca zona de slujire Pacific – vedeți harta de mai jos). Am ales acestă poză pentru că noi ne-am dori mult să slujim acestor oameni pe care am ajuns să-i iubim citind despre ei și vizionând documentare despre ei. Pentru cei care știu engleză, aici este un documentar despre ei:

În zona Pacific se vorbesc 1,312 limbi distincte (nu dialecte), cea ce reprezintă 18.5% din numărul total al limbilor active cunoscute pe pământ (în jur de 7000 de limbi). Papua Noua Guinea și Vanuatu sunt două dintre țările aflate în acestă regiune, cu cele mai mari nevoi în ceea ce privește traducerea Bibliei cât și promovarea folosirii Scripturilor.

Harta reprezintă numărul de limbi care mai au nevoie de traducerea Bibliei, pe regiuni.

dumitriu1115 pacific
Promovarea folosirii Scripturii înseamnă practic ucenicizarea liderilor locali pentru a folosi Scripturile sau fragmentele de Scripturi deja traduse. Cuprinde și crearea și distribuirea materialelor prin care oamenii să vină în contact cu mesajul Biblic în diferite formate (scris, audio, video) și cu ajutorul Domnului să ajungă să îl aplice în propriile vieți. Acesta este domeniul în care ne-am gândit să slujim pe termen lung pe câmpul de misiune. Termen lung înseamnă de regulă peste 3-4 ani.

Ar fi un privilegiu să slujim unuia dintre aceste popoare din Pacific, dar sunt și provocări care par să ne stea în cale. Una dintre acestea sunt costurile mari de transport până în aceste țări, dar și în interiorul acestora, deoarece unele zone sunt accesibile doar cu elicopterul sau avionul, precum și, poate surprinzător pentru dumneavoastră, costurile ridicate de trai în aceste țări. Populația băștinașă trăiește în condiții primitive și sărăcie. Pentru ca un misionar venit din afară să locuiască în condiții minime de securitate fizică și de sănătate, fără a fi vorba de vre-un “confort sporit”, costurile sunt mari. De exemplu în oraș chiria este în jur de 700-900$/lună, iar în zonele rurale (izolate) este aproximativ 300$/lună. În Vanuatu există și o taxă mare anuală pentru viză și eliberarea permisului de muncă. În aceste țări sunt zone unde malaria și alte boli sunt încă active. Asigurarea medicală implică de asemenea costuri considerabile. În ciuda tuturor problemelor enumerate, știm că Domnul ne poate da biruințăSperăm că și dumneavoastră credeți la fel și vă veți alătura echipei de sprijin în rugăciune sau financiar. Fiecare misionar este responsabil să-și caute suportul necesar lucrării deoarece organizația nu dispune de fonduri proprii. În ultimele luni, aproape în fiecare predică a revenit versetul sau ideea din Matei 16:24 “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze”. Mesajul acestui verset ne-a mângâiat și ne-a arătat și spre posibilele încercări din viitor. Rugați-vă pentru noi să putem să ne lepădăm de sine și să-L urmăm cu credincioși în orice circumstanțe!

Cu toate acestea în inimă, am început procesul de adunare a informațiilor. Am luat legătura cu organizația parteneră Wycliffe, numită SIL, din Papua Noua Guinee, care este responsabilă pentru toată zona Pacificului. Ei ne-au dat câteva informații despre nevoile de slujire în domeniul Promovării folosirii Scripturii în Papua Noua Guinee și în Vanuatu și am vorbit despre cursurile pregătitoare necesare înainte de plecare. Încă nu am luat o decizie cu privire la locul de slujire, însă dorim să ni se clarifice acest lucru cât mai repede pentru a putea face pașii necesari pentru a ajunge pe câmp cât mai repede. Cu toate acestea, ținând cont că probabil va trebui să facem cel puțin un curs înainte de plecare (curs care este disponibil doar în perioada iulie-septembrie în Anglia), și că va trebui să strângem bugetul necesar care va fi cu siguranță mult mai mare decât cel din România, și că va trebui să instruim pe noii colegi de birou pe posturile noastre, un termen realist pentru plecarea noastră ar fi prima parte a anului 2017. Sunt multe de făcut până atunci!

Detalii...

 Înscrie-te la scrisoarea lor de informare aici http://wycliffe.ro/scrisoaredumitriu/


Știre preluată de pe wycliffe.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni