Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timiş, în colaborare cu Centrul de Educație Creștină și Cultură Contemporană Areopagus, propune derularea, în data de 30.09.2015, între orele 10-13, a unui seminar cu tematică antidrog, destinată unui număr de aprox. 15 pastori și lideri religioși. Temele abordate se vor referi la conceptele de dependenţă, sevraj, toleranţă, abuz de droguri, profilul consumatorului de asemenea substanţe, semnele fizice şi semnele comportamentale generate de droguri. Ulterior, vor avea loc discuţii referitoare la modul în care pastorii și liderii religioși se pot implica în prevenirea consumului de droguri, în cadrul comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea.
Seminarul se va desfășura la sediul Centrului Areopagus, Calea Martirilor, Nr. 104, Timișoara. Intrarea liberă. Cei interesați să participe sunt rugați să anunțe prin e-mail, [email protected], sau telefonic 0256-487485, 494381.