Familia Dubei povestesc printre neamuri slava Lui
Adăugată de wycliffe.romania in 11/09/2015, citită de 1.030 ori
Autor: Wycliffe, Categorie: Misiune
Familia Dubei povestesc printre neamuri slava Lui

„Povestiţi printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele minunile Lui!” Psalmul 96:3

Dorința inimii noastre este să-L vedem pe Dumnezeu glorificat între toate neamurile, și ca aceasta să se întâmple oamenii trebuie să-L cunoască pe El prin Cuvântul Său. De aceea suntem dedicați traducerii Cuvântului în fiecare limbă.

Dumnezeu cheamă oameni pentru lucrări specifice, pentru înaintarea misiunii Lui. Noi am fost surprinși de noua direcție a Domnului pentru noi! Unii ați auzit deja că, după cei zece ani de misiune în Africa, Wycliffe România mi-a cerut să devin, la finalul actualului mandat, noul director al organizației, iar Maria să ajute lucrarea de Resurse Umane la care a lucrat și în Africa. Organizația a luat în considerare și faptul că suntem primii misionari Wycliffe plecați din România, cu mai multă experiență în lucrare.

Acesta este și timpul potrivit să decidem limba de învățământ pentru copiii noștri (engleză sau română). Mai târziu ar fi mult mai dificil să facem acesta. Chiar și acum copiii noștri sunt în urmă cu cititul și scrisul în română. Miriam intră în clasa a 5-a iar Levi în a 4-a. De asemenea avem o responsabilitate față de părinții Mariei, să-i ajutăm la bătrânețe, și au început să aibă probleme mai dese de sănătate. Ei se rugau pentru această schimbare de ceva timp. Biroul Wycliffe este în Oradea, numai la două ore distanță de satul lor.

Așa că după două luni (iunie-iulie) de vizitare a familiilor, bisericilor, și prietenilor, ne-am întors în Africa de Sud fără copii pentru a ne vinde lucrurile. Pe 1 Septembrie ne-am întors în România unde am început pregătirile pentru introducerea copiilor în școală de la 14 septembrie.

Totuși nu mi-am încheiat activitatea în sudul Africii, ci continui să ajut șase săptămâni (2-3 călătorii) pe an, ca și consultant, pentru începerea traducerii orale a Scripturii în Namibia, Zimbabwe, și Zambia. Acum proiectele din Botswana pot continua și fără mine!

Detalii...

Ruben şi Maria Dubei sunt misionari Wycliffe România


Știre preluată de pe wycliffe.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni
Daniel 3:29 Iată acum porunca pe care o dau: Orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru că nu este niciun alt dumnezeu care să poată izbăvi ca El.”