În inima fiecărui om stă un vis ce se vrea împlinit, cu atât mai mult acum, când ne apropiem de perioada în care celebrăm cea mai mare minune din istorie, Nașterea Domnului. Anul trecut am reușit împreună să împlinim visul unui tânăr de 20 de ani, al cărui viitor era amenințat de o tumoră pe creier. Nicu Pavîl risca să își piardă auzul și viața, iar singura lui șansă era o intervenție chirurgicală foarte costisitoare făcută în Germania.
Datorită dumneavoastră, ascultătorilor noștri, astăzi Nicu este sănătos și le întinde, la rândul lui, o mână de ajutor celor aflați în momente de grea încercare. Tânărul cântăreț la tubă va participa la un concert caritabil de Crăciun, organizat pentru gemenii Yanis și Rareș Drangă din Botoșani.
Băiețeii de nici doi ani s-au născut prematur și au fost victimele unui caz de malpraxis. Din cauza neglijenței medicilor le-a fost arsă retina, iar recuperarea vederii pierdute depinde acum de ajutorul nostru.
Cum le putem transforma durerea în bucurie aflăm din reportajul realizat de Gabriel Tudor.
< Perioada sărbătorilor de iarnă ne duce întotdeauna cu gândul la frumusețe, dăruire, dorințe împlinite și multă, multă bucurie.
O bucurie nemărginită a fost și în viața părinților lui Yanis și Rareș Drangă, doi gemeni de nici doi ani din Botoșani.
Au venit pe lume ca o adevărată minune care i-a lăsat fără cuvinte pe Ionuț și Flavia.
N-am aflat de la început, de pe perioada sarcinii, că avem gemeni.
În maternitate am primit vestea că avem doi.
În momentul în care l-am sunat pe soț și am spus: „Ionuț, uite, avem doi!” , o fost cuprins de fericire și o venit la maternitate, cu ochii în lacrimi, plângând, m-o pupat - „Ăia-s ai noștri?” - și-am spus că da.
Bucuria le-a fost, însă, scurtă.
Deoarece băiețeii s-au născut prematur, au fost nevoiți să stea 43 de zile în incubator, timp în care medicii au omis să le protejeze ochii, iar căldura le-a ars retina.
Abia a doua zi după externare, mama gemenilor, Flavia, a observat că ceva nu este în regulă.
Mi-a spus că copiii mei sunt perfect sănătoși, singura problemă fiind de greutate.
Născuți la 31 de săptămâni, asta era singura lor problemă, dar după am descoperit mai multe.
Problema de sănătate a lui Rareș este retinopatie în stagiul 4 la ambii ochișori, în rest e sănătos.
Dar Ianis are retinopatie de prematuritate în stagiul 5, tetrapareză spastică și encefalită cronică.
Niște boli... doar după denumirea lor îți dai seama că sunt grave.
A urmat un lung periplu prin spitale.
Primele controale au fost făcute la Iași, unde Rareș a fost operat, iar acum vede bine cu ochiul drept.
Yanis, din păcate, nu face nici distincția între lumină și întuneric.
Părinții au mers cu el la București și Cluj, dar singura șansă a rămas dincolo de ocean, la clinica „William Beaumont” din statul american Detroit.
Intervenția chirurgicală ce i-ar putea reda vederea micuțului trebuie făcută însă în maximum trei luni, altfel va fi prea târziu.
Costă 35.000 de euro, o sumă enormă în condițiile în care tatăl copiilor, Ionuț Drangă, este singurul întreținător al familiei.
Eu lucrez salariul minim pe economie într-o brutărie și greu ne descurcăm.
8 milioane și alocațiile copiilor...
Ce să luăm... lapte, mâncare pentru copii, pamperși, atât și se duc banii.
Nu putem să facem credit bancar, pentru că... salariul minim pe economie nu-ți face nimeni.
Cazul gemenilor Yanis și Rareș este promovat și de Asociația «Salvează o inimă».
Președintele Vlad Plăcintă a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru a-i ajuta pe micuți, așa cum a făcut-o cu succes și în alte situații.
Acum un an am avut un caz chiar similar, pe Dorinel Țilică, și cu ajutorul Bunului Dumnezeu s-au strâns banii la timp, copilul s-a operat, rezultatele sunt foarte bune, urmează o perioadă de recuperare și controale ale ochișorului.
Cu ajutorul donatorilor, copilul a ajuns la timp și s-a operat, chiar este bine, un rezultat neașteptat pentru mulți.
Cei care vor să îi ajute pe Yanis și Rareș Drangă pot afla detalii la numărul de telefon: 0760-517-890 sau pot dona online, pe site-ul salveazaoinima.ro.
De asemenea, ne pot scrie oricând pe e-mail. Adresa este: [email protected]. >
Am ascultat un reportaj realizat de Gabriel Tudor.
{Sursa: Vlad Plăcintă
Fundal sonor: Sean Beeson
Montaj: Gabriel Tudor
Mulțumiri: Gina Poenaru, Alexandra Andereș}