Pierderea pământului strămoșesc, a culturii și a modului de existență din vânat și adunat fructe sălbatice, fiind tratați cu nedreptate și lipsiți de drepturile lor, fiind folosiți ca slugi de alte popoare de-a lungul timpului, a condus popoarele Naro, Gana, și Gui la disperare, deznădejde, dependență de alcool, violență, și la distrugerea familiilor și comunităților lor. Lucrând cu ei întâmpinăm aceste probleme. Participanții din atelierele noastre din Botswana sunt și ei afectați de aceste suferințe. De aceea ne rugăm ca primind Cuvântul lui Dumnezeu în limbile lor, inimile lor rănite să fie vindecate și umplute de bucuria și nădejdea care vin de la Duhul Sfânt, astfel încât Dumnezeu să-i poată folosi pentru restaurarea altora din comunitățile lor.
După învățarea unei istorisiri biblice participanții o împărtășesc în sat ajutând și pe alții să înțeleagă mesajul evangheliei, așa cum ucenicii erau trimiși altă dată de Domnul Isus. La sfârșit ei se roagă pentru oameni și problemele lor… Un lucrător și participant la atelier a spus: ”Până acum nu am vestit Cuvântul în afara Bisericii, dar acum mergem afară cu Evanghelia. Aceasta va aduce o schimbare în Bisericile noastre!”