Singura casa din timpul lui Isus descoperita de arheologi
Adăugată de DanaDobre in 03/10/2014, citită de 3.359 ori
Autor: Afirmativ.com, Categorie: Internațional
Singura casa din timpul lui Isus descoperita de arheologi

Cei mai multi dintre oameni au aflat despre viata lui Isus din Biblie. Arheologul Yardena Alexandre spune ca descoperirile arheologice aduc mai multa lumina asupra modului in care oamenii isi traiau viata de zi cu zi in Galileea.

„Ceea ce putem invata este ceva legat de modul de viata. As spune cu certitudine ca vestigiile pe care le avem sunt foarte simple si reflecta case simple, care trebuie sa fi existat in Nazaret”, a declarat Alexandre pentru CBS.

Aceasta casa modesta este primul obiect, descoperit in Nazaret, care dateaza din timpul lui Isus, arheologii sustinand ca in respectiva locuinta a locuit „o familie de evrei”.

Casa, de marime mica si origine modesta, avea doua camere, o curte interioara si o cisterna pentru pastrarea apei de ploaie. Fragmente de ceramica datand din secolul I d.Hr. au fost gasite la fata locului. In apropierea casei, a fost descoperit un put a carui intrare era disimulata.

Putul a fost probabil sapat de evrei in cadrul pregatirilor pentru marea revolta impotriva romanilor din anul 67, care s-a incheiat cu un dezastru militar si prin distrugerea celui de-al doilea Templu din Ierusalim de catre legiunile lui Titus, in anul 70. Sapaturile au fost realizate in apropierea Bisericii Bunei Vestiri din centrul Nazaretului.

Pe atunci Nazaret facea partea dintr-un satuc, care nu se constituia intr-o unitate administrativa si in care traiau aproximativ 50 de familii evreiesti sarace. Se presupune ca in apropiere, Isus si-ar fi petrecut copilaria.

Astazi, Nazaret e cel mai mare oras arab din nordul Israelului, cu o populatie de circa 65.000 de locuitori, unde musulmanii sunt de doua ori mai multi decat persoanele de religie crestina.

Descoperirile arheologilor arata cat de diferita era acea perioada, de acum 2000 de ani. Templul evreilor se afla in Ierusalim, iar tanarul oras Nazaret se afla in pragul unui razboi dintre conducatorii romani si gherilele evreiesti.

Arheologul Stephen Pfann, de la Universitatea israeliana, a declarat ca „aceasta este singura dovada din acel spatiu care ne arata cum arata interiorul unei locuinte din Nazaret la inceputul secolului I”.


Știre preluată de pe Afirmativ.com
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni