O copilărie trăită într-o lume fără sunete...
Adăugată de GabrielTudor in 14/08/2014, citită de 4.444 ori
Autor: Gabriel Tudor, Categorie: Audio
O copilărie trăită într-o lume fără sunete...

Astăzi vă invit să ne întoarcem în lumea copilăriei și să ne reamintim cât de frumoși erau primii ani de viață. Timpul liber, jocurile de altădată, prietenii din parc și, nu în ultimul rând, libertatea de a trăi fără grijile vieții de adult...

Acum imaginați-vă cum ar fi să avem parte de toate acestea, dar să nu auzim nimic. Să nu înțelegem ce spune copilul de alături, să nu știm cum sună vocea mamei, să nu putem identifica nici originea anumitor zgomote a căror semnificație oricum nu o cunoaștem...

O astfel de viață a dus Gabriel Voinea timp de cinci ani. Băiețelul din București suferă de hipoacuzie bilaterală neurosenzorială profundă, un diagnostic ce amenința să-i rezerve un viitor lipsit de sunet. Dar, prin mila lui Dumnezeu, tehnica medicală a progresat și există șanse de recuperare pentru Gabi.

Cum îl putem ajuta să aibă o viață normală aflăm din reportajul realizat de Gabriel Tudor.

<    Era o zi călduroasă când am realizat interviurile pentru acest reportaj.
    Pe afară erau mulți copii care se jucau, bucurându-se de vremea frumoasă.
    N-a fost și cazul lui Gabriel Voinea, pe care l-am găsit în casă.
    Băiețelul de cinci ani și jumătate nu s-a putut juca împreună cu ceilalți copii pentru că ei nu îl pot înțelege din cauza unei probleme de sănătate.
    Afecțiunea de care suferă le-a dat bătăi de cap atât părinților, cât și medicilor, după cum a povestit mama lui Gabi, Mariana.

    Mi-am dat seama că nu reacționa când îl strigam.
    Am mers la neuropsihiatru, i s-a făcut șase luni de tratament pentru ADHD, întârziere în dezvoltarea limbajului, eu am considerat că nu are nicio treabă cu acest diagnostic și am mers pentru a i se efectua teste de auz.
   
Și medicii ce au spus?
    Ni s-a dat verdictul că are hipoacuzie profundă bilaterală, nervul auditiv și cohleea nu s-au dezvoltat suficient.

    Imediat după aflarea veștii, tatăl lui Gabriel a cumpărat două tipuri de aparate auditive.
    Singurul întreținător al familiei, Ilie Voinea a reușit cu greu să strângă banii necesari.

    Pe primele proteze am dat 3.500 de lei, iar pe a doua pereche am dat 14.000.
    Ne-am mai împrumutat și la urmă am plă !@#$%^&*, am apelat la fundație, la prieteni, la cunoștințe, am făcut un târg de prăjituri...


    Din păcate, în ciuda efortului financiar, dispozitivele nu au dat rezultatele așteptate, iar singura șansă pentru Gabriel era implantul cohlear.
    La sfârșitul anului trecut, copilul a beneficiat de o astfel de intervenție, suportată integral de stat.
    Acum auzul i-a revenit într-o oarecare măsură, dar pentru a putea avea o viață normală, Gabi are nevoie de un al doilea implant.
    Audiologul Anca Modan ne explică beneficiile acestei tehnologii.

    Practic îi permite să audă în limite normale, adică să-și dezvolte vorbirea, pronunția să fie corectă, să nu mai aibă acele tonalități ale hipoacuzicilor, deci îi poate asigura o integrare normală socioprofesională ulterioară.
   
În cât timp poate ajunge el la nivelul unui copil obișnuit?
    Depinde mult și de copilul în sine, de susținerea familiei, de câte ședințe de logopedie se fac săptămânal, familia lui Gabi îl susține foarte mult, deci ne putem aștepta ca în decurs de 2-3 ani să-i ajungă din urmă pe cei de vârsta lui.


    Costul operației este de 25.000 de euro fără TVA, mult peste posibilitățile materiale ale familiei Voinea.

    Venitul lunar este 2.000 de lei, din care trebuie să plătim chirie, întrețineri, consumabile pentru implant.
    Pentru procesor, partea externă se cumpără baterii, fire. Poate să se strice orice piesă care costă de ordinul miilor de lei.
    Noi vrem să i-l facem și pe al doilea implant să-l integrăm într-o școală normală și să-l facem pur și simplu un copil normal.
   
Deci, există această posibilitate!
    Da, da...


    Ar putea rămâne doar o posibilitate sau ar putea fi o certitudine. Depinde doar de noi!
    25.000 de euro este o sumă mare, dar în trecut am strâns chiar mai mult și împreună am schimbat vieți.
    Putem să o schimbăm și pe a lui Gabriel Voinea!
    Cei care vor să ni se alăture în campania de ajutorare pot obține mai multe informații la numărul de telefon 0723-230-825.
    De asemenea, ne pot trimite un e-mail la adresa: [email protected] sau pot accesa pagina web: salveazaoinima.ro. >

    Am ascultat un reportaj realizat de Gabriel Tudor.

{Sursa: Vlad Plăcintă, familia Voinea, Anca Modan
Fundal sonor: Sean Beeson
Montaj: Gabriel Tudor}


Știre preluată de pe www.radiotrinitas.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni