Zoltán Barabás, misionar Wycliffe - Lucrarea în proiectul Roma!
Adăugată de wycliffe.romania in 07/02/2014, citită de 2.101 ori
Autor: Wycliffe, Categorie: Misiune
Zoltán Barabás, misionar Wycliffe - Lucrarea în proiectul Roma!

Zoltán Barabás e din Târgu-Mureș și este membru Wycliffe România din 2010.

Dragi fraţi şi surori, vă salut pe toţi cu dragostea Domnului nostru, Isus Cristos.

În ultima mea scrisoare am promis că o să continui raportul meu despre întâmplările minunate care s-au petrecut anul trecut. Acum vreau să fac acest lucru, ca să slăvim numele Lui cel sfânt, pentru tot ce a dat și am realizat prin harul Lui cel mare.

Lucrarea mea în proiectul Roma!

Toamna de obicei pentru oameni înseamnă ”un an nou”, de fapt aduce noul an de școală și de muncă. Și în slujire a însemnat vremea schimbărilor, pentru că au sosit înapoi colegii care au fost plecați, plus că de fapt deja din iulie, echipa noastră a primit colegi noi: un cuplu american – eu cred că sunt un dar de la El. Astfel toamna a început cu o conferință internațională, care a fost organizat la noi – la Cornești la începutul lunii septembrie (sept. 2 – 6). Participanții au fost din 7 țări (Canada, SUA, Marea Britanie, Olanda, Elveția, Ungaria și România/Transilvania) și a fost o întâlnire foarte folositoare și binecuvântată și eu Îl laud pe Domnul pentru ea.

Între timp încă din iulie am început rezolvarea cererilor de viză pentru cei doi colegi americani și am reușit să primim viză pentru un an, dar hârtiile au sosit numai în octombrie, iar procesul s-a terminat doar în noiembrie. Dar am reușit din harul Lui cel mare. Chiar după întâlnirea de echipă cu un coleg care lucrează în Bulgaria am plecat la un drum de evaluare de dialect, pe care am stabilit cu mult mai înainte. Drumul nostru ne-a dus în Moldova, respectiv Republica Moldova și scopul evaluării era să aflăm, dacă înțeleg și dacă da, cât de mult înțeleg dialectul vlach-oltean vorbit în Oltenia? După cum știți aici se desfășoară unul dintre proiectele de traducere (Sadova). Aproape două săptămâni, mai exact 11 zile am petrecut pe drum (11 – 22 sept.) și Domnul n-a ocrotit, slăvit să fie El.

Pornit din Târgu-Mureș ne-am oprit la Iași pentru o noapte și ziua următoare am călătorit mai departe în Republica Moldova. Am trecut de graniță cu mici dificultăți și am ajuns la Chișinău, unde am petrecut câteva zile. Aici am fost cazați la centrul de misiune a lui OM și de aici am vizitat comunitatea din Vulcănești (pe poza din pagina anterioară), pe care am mai vizitat anterior (vara 2011), desigur trecând la pastorul român și familia sa la Nisporeni. După aceasta am pornit pe drum spre nord, mai exact spre NE la orașul Soroca, unde ne-am întâlnit cu un pastor și soția sa foarte drăguță, care ne-au condus la diferiți oameni din oraș. Unul din aceste locuri era vizitarea baronului sau ”voievodului” Romilor (bulibaș – cum îi zic ei) din această localitate (imaginea de sus). Celălalt loc era vizitarea înaintașului ”învățat” din acest loc, iar cel din urmă vizitarea unor mici comunități de credincioși simpli (poza cea mare de pe pagina anterioară). În toate locurile ne-au întâmpinat cu dragoste și interes, astfel am putut face multe teste importante. În afară de aceasta, orașul Soroca este foarte renumit pentru cetatea sa, care a fost construită în sec. XV – XVI de Ștefan cel Mare împotriva tătarilor, turcilor, iar mai târziu a rușilor. Astfel am putut ajunge cu evanghelia la cel mai estică localitate românească/țigănească din slujirea mea (poza din jos – pa malul
opus e Ucraina). De aici am călătorit tot în nord, mai exact NV, în orașul Otaci, care tot se situează pe malul Nistrului, unde majoritatea comunităților de Romi sunt sub influența ucraino-rusă. Dar și aici am putut face lucrarea noastră. Toate activitățile au fost binecuvântate și eu sunt forte recunoscător pentru aceste posibilități.

În sfârșit de aici ne-am întors în România, unde am vizitat prima dată orașul Botoșani, unde am putut discuta cu o inspectoare de limbă Romă, apoi am putut vizita și liderii comunității de romi din oraș. De aici am călătorit mai departe spre sud în orașul Hârlău, unde am făcut testul cu comunitatea locală. De aici am ajuns înapoi la Iași, unde de data aceasta am vizitat comunitatea de romi, care după test ne-au condus la satul Ciurea la comunitatea de acolo. De aici după o oprire Iașului am ajuns acasă. Laud pe Domnul, pentru că am putut avea aceste oportunități și astfel a putut ajunge în mai multe locuri și cred că și în mai multe inimi vestea buna. După câteva zile de la sosirea mea acasă mama mea sa dus la Domnul, după cum știți, iar munca mea de acasă sa înmulțit, dar am putut continua slujirea mea regulară de acasă, slăvit să fie Domnul pentru ele. Închei aici rândurile mele și voi reveni în scrisoarea următoare.

Domnul să vă binecuvânteze.
Cu dragostea lui Isus Christos Zoltán!

Dacă doreşti să fii la curent cu slujirea lui Zoltán si a altor misionari Wycliffe, înscrie-te aici la buletinul informațional trimestrial, sau aici la buletinul săptămânal de rugăciune.

Dacă vreți să îi transmiteți un gând, o încurajare, ne puteți contacta prin email, la info(at)wycliffe.ro.


Știre preluată de pe wycliffe.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni