Dragi prieteni,
În perioada noiembrie - decembrie 2013, Centrul Areopagus din Timişoara organizează un training în domeniul ştiinţelor sociale. Perioada de înscriere s-a prelungit până la data de 5 noiembrie 2013. Acest program este organizat în cadrul proiectului "Credinţa şi profesia" şi constă dintr-o serie de şase întâlniri săptămânale. Programul se adresează tuturor celor interesanţi de o înţelegere mai profundă a omului, care se pregătesc pentru o profesie din domeniul ştiinţelor sociale (psihologie, sociologie, politică, asistenţă socială, consiliere, etc.) sau sunt interesaţi să înţeleagă implicaţiile profesionale şi spirituale ale activităţilor din aceste domenii.
Invitaţi: Conf. Dr. Silviu Rogobete, Conf. Dr. Alexandru Neagoe, Psih. Dr. Ileana Rogobete, Prof. Dr. Alin Gavreliuc, Dr. Paulian T. Petric.
Înscriere: Îi invităm pe toţi cei interesaţi să se înscrie până la data de 5 noiembrie 2013, la adresa [email protected].
Miercuri, 6 noiembrie, ora 19.00
O discuţie despre religie şi politică în lumea contemporană
Conf. Dr. Silviu Rogobete (Cadru didactic al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Consul General al României în Africa de Sud în perioada 2006-2013)
Miercuri, 13 noiembrie, ora 19.00
Valori spirituale versus valori profesionale. Zone de convergenţă şi divergenţă
Conf. Dr. Alexandru Neagoe (Preşedinte al Centrului Areopagus din Timişoara şi Prodecan al Facultăţii de Sociologie şi Psihologie)
Miercuri, 20 noiembrie, ora 19.00
Anotimpurile vieţii: O explorare a stadiilor de dezvoltare personală şi relaţională
Psih. Dr. Ileana Rogobete (Director al Institutului de Terapie Familială şi Practică Sistemică Areopagus)
Miercuri, 27 noiembrie, ora 19.00
Structurarea sinelui în abordarea psihologică: limite, provocări, resurse
Prof. Dr. Alin Gavreliuc (Decan al Facultăţii de Sociologie şi Psihologie)
Miercuri, 4 decembrie, ora 19.00
Funcţia limbajului în definirea umanului
Dr. Paulian T. Petric (Coordonator al Departamentului educaţional din cadrul Centrului Areopagus)
Miercuri, 11 decembrie, ora 19.00
Sinteză – Masă rotundă
Vor participa, alături de cei care au predat în cele cinci întâlniri, personalităţi reprezentative din domeniul ştiinţelor sociale.