Sănătatea este un dar pe care deseori nu-l conștientizăm și, prin urmare, nu-l apreciem așa cum ar trebui.
Doar o poveste tristă ne mai aduce aminte, din când în când, de adevăratele valori pe care ni le oferă viața.
Laurențiu Tudose face parte dintr-o astfel de poveste.
În urma unui tragic accident de muncă, bărbatul a rămas dependent de un scaun cu rotile.
Au trecut aproape 10 ani de atunci, însă nu s-a dat bătut și a continuat să spere că, într-o bună zi, va merge din nou.
Dacă visul lui se poate împlini sau nu... aflăm din reportajul realizat de Gabriel Tudor și Cezar Sălceanu. 

<    14 noiembrie 2003 este o zi pe care Laurențiu Tudose nu o va uita prea curând.
    Bărbatul muncea la o turnătorie din Câmpina când, într-o clipă, viața lui s-a schimbat dramatic.

    M-a prins o bandă transportoare de mâneca de la salopetă și m-a înfășurat practic între bandă și rolă. Mi-a fracturat coloana.
    M-au internat la Ploiești, m-au operat, am stat acolo din noiembrie până în martie și de-abia în martie mi-au dat drumul.
    Am plecat la București mai departe, la spitalul Bagdasar Arseni. Am stat și acolo o lună jumate la recuperare și pe urmă m-au trimis de acolo la Mangalia.
    Am stat patru luni și ceva, și pe urmă în septembrie am venit la Poiana Câmpina, la domnul profesor Mehedinți.

    Avea doar 24 de ani când a fost diagnosticat cu „traumatism vertebral medular, fractură cu tasare de corp D4 cu fenomene de compresiune medulară”.
    Termenii medicali nu spun mare lucru, scaunul cu rotile da.
    Curând se vor împlini 10 ani de când Laurențiu depinde de un fotoliu rulant și de mama lui, Elena, singura persoană care i-a fost alături în toată această perioadă dificilă.

    Am stat prin spitale cu el, am stat cu chirie, cu lacrimi pe ochi împreună cu el.
    Deci, la mine s-a distrus familia. Am lăsat casa, am lăsat masa, cel puțin sunt mulțumită c-a reușit să-și găsească o poziție mai bună, să poată să se descurce și el cât de cât singur.
    Umblu cu telefonul în buzunar, are nevoie de mine să mă sune, când mai sunt și eu pe afară și vin imediat la el. Nu pot să plec, să zic mă duc și eu undeva, să-l las. N-am plecat nicăieri.
    Împreună și la bine și la rău, am plâns amândoi unul la altul.

    Au avut și au în continuare un drum greu de parcurs.
    Din cauza situației lui Laurențiu, atât el, cât și mama lui au fost nevoiți să își schimbe domiciliul de șase ori.
    Acum locuiesc în comuna Măgureni, aflată în apropiere de Câmpina, unde există un centru de recuperare.
    Din păcate, costurile depășesc 1.000 de lei lunar, fără transport, medicamente și alte necesități specifice unei persoane cu handicap locomotor.

    Am căutat pe la fundații, dar nu se ocupă să te ajute financiar. Te ajută cu altele, fac tabere cu persoane cu handicap...
    Și chirie și tratamentul... A trebuit să mă mut acasă.
    Noi am stat la Melicești. Acolo drumul greu de țară, de aia am fost nevoit să caut să mă mut aici, undeva la șes să pot să mă mișc pe timp de iarnă. Am stat cinci luni de zile închis în casă practic, pe timp de iarnă, n-am putut să ies, să merg la tratament.
    Acum am întrerupt iară, din cauza banilor. Se adună zi de zi și transport și tratament.

    Ședințele de recuperare sunt singura șansă de împlinire a visului lui Laurențiu: acela de a merge din nou.
    Chiar dacă nu va mai putea păși la fel ca un om sănătos, măcar speră să renunțe la fotoliul rulant.
    Asta își dorește și mama lui, care se luptă cu dificultățile provocate de dependența fiului său de scaunul cu rotile.

    A fost greu la început, nu mișca nici mâinile, a fost legumă. Acuma se transferă singur și din pat, și la spălat și la toate mai m-ajută.
    Vârsta înaintează la mine, el e tânăr și sper că dacă cineva cu suflet bun poate să ne mai ajute cât de cât să mai continuăm recuperarea lui.
    N-am pretenții să meargă cum a mers, într-un cadru, în niște cârje, să nu mai depindă de căruț, că e foarte greu.
    Cu căruțul nu poți să intri nici la o toaletă, nu poți să urci pe rampele făcute la noi.
    Sunt nevoită să lupt cu el, să urc trepte, să cobor trepte pe unde a trebuit să plec cu el.
    Ce să fac... Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat puterea asta de a învinge suferința asta pe care trebuie s-o ducem.
    Nu învinovățesc pe nimeni, asta ne-a fost scris!

    Dacă povestea lui Laurențiu e una tristă, finalul ei nu trebuie să fie la fel.
    Împreună putem scrie un capitol nou în viața lui, unul în care a reluat tratamentul de recuperare, a făcut progrese remarcabile și a reușit să fie independent.
    Cei care vor să îi ofere această șansă pot suna la numărul de telefon: 0721-165-713 sau ne pot scrie un e-mail, la adresa: [email protected]. >

    Un reportaj realizat de Gabriel Tudor și Cezar Sălceanu.

{Sursa: Câmpina Comment, Familia Tudose
Fundal sonor: Sean Beeson
Montaj: Gabriel Tudor}