Cartea se adresează misionarilor transculturali, păstorilor, bisericilor care i-au trimis, celor din comisia de selectare a candidaților pentru misiune, agențiilor de misiune, dar și tuturor acelora care sunt implicați în asistarea misionarilor în lucrarea pe care o fac pe câmpul de misiune.
Dr. Marjory F. Foyle are calificări depline în domeniul medical şi psihiatric. A lucrat timp de 30 de ani ca medic misionar în India şi Nepal, la început în medicină generală şi chirurgie, iar în ultimii 10 ani ca Director al Centrului Psihiatric Creştin din India. Acum are o slujire de misionar itinerant în sânul comunităţii misionare din mai mult de 40 de ţări.