Salafistii atacă poliţia, predică ura, susţin teroriştii şi împart milioane de Coranuri în zonele pietonale ger­mane. Să nu ne facem iluzii, deoarece el abuzează de libertate pentru a o submina pe a noastră.

• WOLFRAM WEIMER

Jurnalist şi autor de cărţi, fondatorul revistei politice Cicero şi fost redactor-şef al revistei Focus

Au fost răniţi 29 de poliţişti, alţi doi fiind aproape de moarte din auza rănilor grave produse prin înjunghiere. Străzi întregi din oraşul Bonn au fost devastate. Salafiştii şi-au dat frâu liber sentimentelor pentru că s-au simţit răniţi în “mândria” lor. Ei fac acest lucru din ce în ce mai des. În Solingen, Hamburg şi Berlin se înmul­ţesc cazurile în care fanaticii religioşi provoacă tulburare. Ministerul federal de interne îndeamnă, avertizează şi roagă societatea civilă să opună rezis­tenţă extremiştilor, însă aceste apeluri rămân fără răspuns. Cei mai mulţi preferă să trateze cu indiferenţă ceea ce se întâmplă, însă în curând nu vor mai putea face acest lucru, deoarece salafiştii şi-au ales anume Germania drept câmp de luptă. Prin acţiunile lor de împărţirea Coranului, acţiuni începute chiar de Paşte (pentru a leza sentimentele creş­tinilor), ei provoacă în ţara aceasta un război cultural.

Mulţi salafişti nu sunt interesaţi de o credinţă binevoitoare, de căutarea lui Dumnezeu sau de o lucrare de ajutorare, ci de o demonstraţie politică a puterii. Ei vor să redefinească spaţiul public după regulile lor de joc. Din acest motiv, în afară de poliţiti şi jurnalişti, ei îi atacă pe cei care îi combat sau îi critică. Ei folosesc libertatea de opinie şi libertatea religioasă exact pentru a le distruge. Protecţia Constituţiei avertizează că, “aproape fără excepţie, toate persoane­le” care susţin jihadul sunt caracterizate de salafism, care reprezinta un focar pentru terorismul islamist.

Salafiştii radicali îşi controlează “vic­timele” prin teamă şi intimidare, la fel ca bandele violente de pe străzi. De la ameninţarea cu moartea împotriva lui Salman Rushdie şi uciderea lui Theo van Gogh, aproape că nici un scriitor nu mai îndrăzneşte să facă declaraţii deschise împotriva islamului. Caricaturiştii artiştii de cabaret au încetat cu critica satirică de când desenele daneze au declanşat o furtună de violenţă islamică. Chiar şi învăţatorii şi profesorii relatează despre ameninţări sistematice din partea asociaţiilor islarnice dacă la o anumită disciplină se discută diferite probleme de credinţă.

Luăm măsuri printr-un “dialog al culturilor” defectuos, în cadrul căruia tăcem vizibil, dăm înapoi şi acceptăm tot ce ni se cere, în timp ce salafiştii vestitori de ură revendică şi iau decizii. Îngăduim distribuirea Coranului, dar nu pot fi împărţite Biblii nici în Riad, nici în Islamabad, nici în Teheran, deoarece am fi imediat arestaţi. Mii de creştini se află în închisori musulmane din cauza credinţei lor, fiind torturaţi şi omorăţi acolo. Marele muftiu saudit (unul dintre cei mai mari erudiţi juridici islamici), şeicul Abdulasis Bin Abdullah, a cerut la mijlocul lunii martie a acestui an ca toate bisericile creştine din regiune să fie făcu­te una cu pământul. În Peninsula Arabă nu poate exista decât islamul. Salafiştii radicali sunt în primul rând cei care, pornind de la această atitudine, vor să ducă acest război al credinţei împotriva Vestului. Occidentul nu are încă nici un răspuns la aceasta. Până acum în marea luptă culturală nu am realizat decat o mică retragere. Clubul de fotbal Real Madrid îşi şterge crucea de pe emblemă. La Atena se construieşte de urgenţă o moschee controversată, cu bani finan­ţaţi de Uniunea Europeană. Cu toate acestea, construcţiile creştine sunt în continuare interzise în Arabia Saudită. În schimb, în întreaga Europă crucifi­xele sunt date jos din spaţiile publice. Serbările de Sfântul Nicolae, Crăciun, Paşti sunt scoase din grădiniţe. Tot ceea ce ar putea leza sentimentele religioase ale musulmanilor este lăsat deoparte. În acest ritm am putea ajunge la un mo­ment dat că şi colindele din magazine să fie interpetate ca fiind pură provocare la adresa profetului. De la predici ale urii pană la căsătorii forţate şi crime de onoare, totalitarismul se strecoară în societatea noastră. Ar trebui sa opunem rezistenţă — nu prin violenţă şi intoleran­ţă, ci prin apărarea conştientă a valorilor şi a credinţei noastre creştine.

Christliches Medienmagazin pro, nr. 03/2012; www.pro-medienmagazin.de

Artocol preluat din revista Strigătul de la miezul nopţii Nr. 12.2012 Pag. 16