Libraria Maranatha este una dintre cele mai noi librarii crestine din Romania. La prima vedere pare a fi o librarie ca oricare alta, oferind clientilor ei produse cu caracter crestin: carti crestine, filme crestine, romane crestine, biblii, cadouri crestine, etc. Insa in spatele acestei librarii sta o asociatie crestina umanitara, Misiunea Speranta pentru Romania. Aceasta asociatie crestina este implicata in ajutorarea copiilor bolnavi de cancer si leucemie, copii strazii, batranii strazii, persoane cu handicap, etc. Toate proiectele asociatiei se desfasoara prin credinta, se bazeaza pe voluntariat si pe donatiile si sponsorizarile dvs. De cele mai multe ori finantarile pentru anumite proiecte vin in ultima clipa, in ultimul moment, in mod neasteptat, ceea ce demonstreaza ca Dumnezeu este Cel care ne conduce si ne invata sa pasim prin credinta, ne invata dependenta de El. Intr-o astfel de situatie eram in Noiembrie 2011 cand un batran singur din comuna Racajdia, jud. Caras Severin, cu un picior amputat, locuia intr-o cocioaba si avea nevoie de o camera decenta de locuit, mai ales ca se apropia iarna.
Intre timp primisem 300 de euro pentru Nea Petre de la o biserica de frati romani din Italia. Am inceput sa facem promovari, sa facem anunturi pe internet in speranta ca vom gasi pe cineva care sa ne mai doneze restul de 900 de euro. Dar nimeni nu s-a gasit. Iarna se apropia si am intrat in criza de timp. In aceasta situatie m-am pus pe genunchi sa ma rog sa cer sfat de la Domnul. ,,Doamne ce sa fac? Se apropie iarna, nu vom mai putea betona sau tencui daca vine inghetul.” Pe baza experientei mele cu Dumnezeu, am simtit indemnul clar din partea Lui: ,, organizeaza lucrarea si pleaca la drum spre nea Petre caci vei primi banii pe drum si oamenii la timp”.
Imi venea greu sa cred ca Domnul mi-a vorbit. Sa merg la drum cu doar 300 de euro si sa cred ca voi primi 900 de euro pe drum….cam greu de crezut. Dar de ce Dumnezeu mi-a spus ca imi da si oameni la timp? Nu aveam nevoie de oameni, pe acestia ii aveam deja…!!
M-am sfatuit cu niste prieteni care mi-au spus: ,, Daca Domnul ti-a vorbit vei reusi. Dute la drum, nu pierzi nimic. Oricum vine iarna si nu mai ai nici o sansa sa faci ceva”.
Asa ca am stabilit data plecarii. L-am sunat pe fratele mester sa il anunt ca am stabilit data plecarii, insa supriza!!!! Fratele mester nu mai putea veni caci era foarte, foarte ocupat. Cu toate insistentele mele nu am reusit sa il conving. Daca nu aveam mester nu puteam face nimic: sa tencuim, sa betonam, sa facem acoperisul…IMPOSIBIL. Ce sa fac?
Cu o seara inainte de plecare m-am plecat pe genunchi si l-am intrebat pe Domnul ce sa fac? Am primit acelasi raspuns foarte clar: ,, maine pleaca la drum vei primi banii pe drum si oamenii la timp”. Greu, foarte greu sa cred…in mintea mea se nastea mereu intrebarea: ,,Daca nu este Domnul…? Daca sunt gandurile mele?…sa merg la drum 350 de km pana in Racajdia, jud Caras Severin si sa cred ca voi primi banii pe drum, si acum si mesterii…foarte greu de crezut. Dar nu aveam nimic de pierdut daca incercam. Am avut multe experiente cu Dumnezeu de genul acesta…dar necredinta se lupta inca cu mine….
Nu le-am spus celor doi oameni de ajutor ca nu mai avem mester, caci sigur nu mai veneau mine. Erau doi prieteni de ai mei si veneau voluntari. Nici unul dintre noi trei nu stiam deloc meserie, constructii, etc. A doua zi am plecat la drum toti trei..eu eram tacut…pentru ca asteptam ca pe parcursul celor 350 de km sa se intample ceva…dupa cum avusesem instintarea.
In urma cu 30 de ani, intr-o iarna grea si geroasa, undeva intr-o localitate de langa Sinaia, o bunica simpatica ii pune nepotului ei Gabriel un castron alb in mana cu 5 sarmale calde si ii spune: Gabi, dute cu aceste 5 sarmale la Nea Niculai sa mamance ca saracul moare de foame. Nea Niculai era un om foarte in varsta, unul dintre cei mai saraci oameni din sat. Locuia intr-o cocioaba prin peretii careia se vedea afara.
De curand Gabi a fusese martor cand o matusa de a lui il luase pe Nea Niculai in casa ei din cauza frigului si intr-o zi il scoase afara din casa si il impinse pe scari pana jos, unde se lovi cu capul de fantana inghetata din curte. De cateva zile afara gerul era napraznic iar Gabi mereu se gandea in sinea lui: ,,Oare ce face Nea Niculai in cocioaba lui pe frigul acesta?”. Bunica insista sa mearga cu sarmalele calde la Nea Niculai, dar Gabi, de rusinea batranului refuza cererea bunicii. Peste cateva zile insa, batranul Nea Niculai a murit din cauza frigului.
Din ziua a aceea, si pana astazi la 40 de ani, imaginea batranului zdrenturos, imaginea castronului cu sarmale calde pentru batranul care locuia in cocioaba de pe strada bunicii il urmareste. Ce n-ar fi dat sa poata da timpul inapoi!? Cat de mult si-ar dori sa ii aduca acele 5 sarmale calde…dar acum era prea tarziu.
Anii au trecut si Gabi a terminat facultatea, a plecat la munca in Finlanda iar acum este de 10 ani in Elvetia. El este de religie ortodox, insa niciodata nu l-a interesat religia sau Dumnezeu.
Cu o saptamana inainte ca noi sa plecam spre Nea Petre in Caras Severin, o colega de servici a venit la Gabi sa ii spuna ca ea isi da demisia si va pleca in Filipine sa ajute copii strazii. Gabi este un om sensibil la nevoile celor saraci, mai ales ale copiilor si batranilor. Imediat reactia lui a fost: ,,dar in Filipine sunt mii de copii ai strazii. De unde ai tu bani sa hranesti si sa ajuti atatea copii?”. Colega lui i-a raspuns: ,,eu ma rog lui Dumnezeu sa imi trimita banii si El imi trimite”. Gabi a inceput sa rada… ,,asta nu mai cred, este imposibil” ii raspunse Gabi. Totusi, Gabi a ramas impresionat in inima lui ca o elvetianca este gata sa lase tot si sa plece pentru o asemenea misiune in Filipine.
Intre timp, Gabi avea un apartament in Bucuresti de dat in chirie. De multa vreme cauta un chirias si nu gasea.
Cu doua zile inainte ca eu si cei doi prieteni sa pornim la drum sa ii construim o camera pentru Nea Petre, Gabi naviga pe internet si gaseste site-ul asociatiei noastre, unde era postat anuntul cu Nea Petre, un material video cu cocioaba lui si un interviu cu batranul. Gabi a urmarit tot materialul, a citit articolul intreg…totul parea indentic cu Nea Niculai din copilarila lui. Chiar si batranul din imagine semana cu batranul din copilarie. Gabi a fost rascolit de amintiri si stia ce trebuie sa faca: acum are sansa de a se revansa fata de Nea Niculai din copilaria lui, ajutandu-l pe Nea Petre din materialul video pe care il urmarea. Acum are sansa sa isi linisteasca constiinta…
Dar…exista o problema…romanii sunt ,,tepari”. De unde stie el ca asociatia aceasta de care nici nu a auzit, chiar il va ajuta cu banii lui pe Nea Petre? Asa ca da niste telefoane la prieteni si cunoscuti din Romania sa intrebe ,,cum mai sunt romanii?”, ,,sa mai am incredere in ei?” A aflat ca in spatele asociatiei sunt niste ,,pocaiti”. Unii din prietenii din Romania i-au spus numai vorbe frumoase despre pocaiti, altii ii injurau. Ce sa mai creada? Oricum NU STIA CE SA FACA, CE SA CREADA.
Cu doua seri inaintea plecarii noastre la drum, Gabi a mers la culcare. Trecuse de miezul noptii si nu putea sa adoarma. Il nelistea faptul ca Nea Petre din video va sta toata iarna in frig daca nu va face ceva.
Deodata, framantat de ganduri, Gabi mi-a povestit: ,,am auzit o voce in urechea mea care mi-a spus: ridica-te, deschide computerul si trimite online banii asociatiei pentru Nea Petre”. Dar imediat, o alta voce ii spune la cealalta ureche: ,,esti nebun? nu ai ce face cu banii? astia sunt tepari, iti vor fura banii.” Din nou vocea cealalta interveni: ,,dar de unde stii tu ca sunt tepari? I-ai cunoscut, ai verificat?”
In felul acesta, cele doua voci se luptau pentru o decizie din partea lui Gabi. Nu intelegea ce se intampla cu el, parca traia un cosmar. In final s-a gandit: ,,cum as vreau eu sa fie? as vrea sa cred ca Nea Petre va avea o locuinta si sa nu pateasca ca Nea Niculai din copilaria mea”. Asa ca s-a ridicat din pat, a deschis computerul si a facut asociatiei noastre online o donatie. Insa pentru siguranta lui, nu a trimis 900 de euro, ci doar 400 de euro.
In acea noapte Gabi a avut un vis. Se facea ca era intr-o camera foarte mare, imensa si foarte luminata. Undeva in acea camera era Nea Niculai din copilaria lui care statea pe un scaun si zambea la el. Imediat s-a trezit speriat, a mers la baie, se uita in oglinda…si nu stia ce se intampla cu el. Ce sunt acele voci? Ce este acest vis? un vis care nu era ca oricare altul.
A doua zi a primit un raspuns din Romania ca se gasise chiriasi pentru apartament care platisera pe 6 luni in avans chiria.
La data stabilita impreuna cu prietenii mei am plecat la drum spre Nea Petre….am parcurs 60 de km, pana am ajuns la contabila asociatiei noastre sa ii inmanez niste acte. Cand am coborat din masina a sunat telefonul.
,,Alo, asociatia Speranta pentru Romania?”…am raspuns afirmativ. Gabi s-a prezentat politicos ,,as dori sa imi spuneti daca ati primit in contul asociatiei dvs 400 de euro pentru Nea Petre? I-am trimis cu doua seri in urma si vreau sa va trimit si restul dupa ce ma asigur ca totul este adevarat si nu este o teapa la mijloc”
Cand am auzit aceste cuvinte, am inceput sa strig in strada: ,,Aleluia, Glorie Domnului! Frate Gabi sunteti raspunsul la rugaciunea mea. Chiar acum sunt pe drum spre Nea Petre impreuna cu doi voluntari si nu aveam la noi decat 300 de euro primiti. Dar Domnul mi-a vorbit aseara in rugaciune a doua oara si mi-a spus ,,dute la drum vei primit banii pe drum”. Iata, am plecat PRIN CREDINTA la drum, am facut 60 de km si dvs suntem raspunsul la rugaciunea mea.”
Insa, in mod calm, Gabi mi-a raspuns: eu nu stiu ce sunteti dvs, dar eu nu sunt pocait, eu sunt ortodox. Nu stiu ce inseamna PRIN CREDINTA…eu am vrut sa stiu daca ati primit banii si daca nu sunteti romani tepari sau o asociatie fantoma.”
Dupa ce l-am asigurat ca suntem oameni seriosi am verificat contul, aveam 400 de euro in cont.
Insa imediat dupa prima discutie m-a sunat din nou cu o intrebare logica: ,, Domnul Sami, daca dvs nu stiati ca veti primi banii de la mine, daca aveati numai 300 de euro donatii asa cum mi-ati spus, de ce ati plecat totusi la drum spre Nea Petre?”
Atunci, i-am spus pe larg cum Dumnezeu mi-a vorbit in rugaciune, cum mi-a spus sa pornesc la drum; i-am explicat ca PRIN CREDINTA inseamna sa te rogi si inseamna sa pornesti sa faci niste lucruri spre slava lui Dumnezeu fara neaparat sa ai la dispozitie tot ce iti trebuie si sa crezi ca le vei primi pe parcurs.
Atunci, imediat el a facut legatura cu colega lui care plecase in Filipine. ,,Iata inca unul care spune ca se roaga ca Dumnezeu sa ii trimita bani pentru a ajuta saracii, si acum sunt chiar eu ala prin care Dumnezeu raspunde la rugaciune”. Lucrurile acestea i-au miscat profund inima.
Am ajuns la Nea Petre, Gabi ne-a trimis si restul de bani. Nu mai aveam mesteri, dar frati mesteri din zona cand au auzit ca am sosit au venit la noi si zi de zi ne-au ajutat fara sa le cerem lucrul acesta pentru ca Nea Petre sa aiba o camera de locuit. A doua promisiune s-a implinit cu exactitate: ,,vei primi mesterii la timp”.
Primisem totul exact cum mi s-a spus in rugaciune: ,,organizeaza, pleaca la drum si vei primi pe drum banii si mesterii la timp.”
Imediat dupa realizarea lucrarii, am postat pe site-ul asociatiei noastre un material video din timpul lucrarilor. Mai mult decat atat, desi nu era in planul nostru initial, i-am facut lui Nea Petre si o soba. Gabi a ramas impresionat de materialul video dar mai ales de faptul ca si SOBA facuta era exact ca cea din copilaria lui.
De atunci si pana astazi, Gabi imi este un bun si apropiat prieten. Acum Gabi nu mai este un sponsor, ci mai mult decat atat, este un PARTENER.
A venit in vara la noi Romania si mi-a povestit cele de mai sus.
El credea ca Universul este cel care se alineaza conform gandurilor si dorintelor noastre si acest Univers face ca oamenii cu aceleasi ganduri si teluri sa se uneasca pentru indeplinirea lor. Era foarte influentat de filmul si cartea ,,Secretul”.
L-am asigurat ca Dumnezeu este Cel care a calauzit lucrurile ca noi sa ne intalnim, El s-a folosit de experienta lui din copilarie pentru ca sa il sensibilizeze sa il ajute pe Nea Petre din Caras Severin.
I-am oferit o Biblie pe care a citit-o toata in trei luni si cred ca Dumnezeu este Cel care il va conduce pentru o mai profunda cunoastere a lui Isus.
In acelasi timp, Gabi el este unul dintre cei care a sponsorizat alaturi de alti frati crestini infintarea Librariei Crestine Maranatha. Daca aceasta librarie exista, se datoreaza si lui. Impreuna am infintat Libraria Crestina Maranatha spre Slava lui Dumnezeu cu dorinta ca prin aceasta librarie crestina sa putem obtine venituri din vanzarea de carti crestine, venituri pe care apoi sa le directionam spre proiecte umanitare, spre copii bolnavi de cancer si leucemie, batranii strazii, copii strazii, etc. In felul acesta, strategia noastra este ca sa nu mai depindem in totalitate numai de donatii si sponsorizari.
Ne-a sponsorizat mai mult sau mai putin in mai multe proiecte si cazuri umanitare. Dorinta lui sincera este sa ajute cat mai mult copii bolnavi de cancer si leucemie si adapostul pentru batranii strazii din comuna Batar, judetul Bihor.
Visul lui, dorinta lui cea mai mare, este sa ajunga intr-o zi sa se ocupe numai de proiecte umanitare si sa nu mai fie nevoit sa munceasca pentru altii ci sa ii ajute pe altii.
Doresc sa ii multumesc lui Gabi caci s-a lasat sensibilizat de puterea Duhului Sfant si nu a cedat ispitei de a crede ,,ca toti romanii sunt tepari”.
Domnul sa il rasplateasca cu viata vesnica si conform cu Proverbe 11:24-25. In urma discutiilor cu el, Gabi a inteles ca acest text din Proverbe se implinise in viata lui cand imediat, a doua zi dupa ce facuse donatia, se gasise chiriasi pentru apartament, dupa luni de zile de cautari.
Asociatia umanitara Misiunea Speranta pentru Romania
Sediu social: comuna Sepreus, jud. Arad, nr. 19
Telefon: 0766 365 833 / 0749 402 098 / 0257 356 352
Email: [email protected]
Site-uri web de prezentare activitate:
www.sperantapentruromania.ro
www.slujirecrestina.ro
www.librariadebiblii.ro
www.cadouricrestine.net