La multi ani Florin Ianovici!

Dumnezeu să vă fie pecete pe mâna dreaptă, să vă ocrotească de săgeţile vrăşmaşilor şi să vă ridice pe înălţimile greu de atins ale credinţei. Ori de câte ori cuceriţi un nou vâf, nu vă opriţi: urmează altul şi mai înalt! Cel ce are Universul fără margini în degetul cel mic, să vă poarte cu carul de biruinţă spre platourile celeste!

Să staţi pe marea de cristal cu alăutele lui Dumnezeu în mână.
La mulţi ani! frate Florin. Să trăiţi veşnic

Când vorbeşte, Florin Ianovici te îndulceşte. Pentru că în cuvintele sale fiecare frază-i un picur de miere. Când predică, simţi o peltea pe buze. Te vitaminizează complet. Chiar şi când tace te zahariseşte. Pentru că zâmbetul său e ca o dulceaţă aromată cu miros de gutui.

Când se roagă, de cele mai multe ori Florin Ianovici plânge. Nu cu lacrimile unui predicator care taie ceapă, nici ale unui hollywoodian cu carismă, ci cu lacrimi asemănătoare Regelui căruia îi slujeşte. Plânsul său e ca o terapie. O cale de-a trimite un mesaj lui însuşi – în primul rând, şi apoi nouă. Un mesaj care nu mai are nevoie de cuvinte. Plânsul ajută să înţelegem viaţa. Şi uneori, şi ce e dincolo de ea. Feriţi-vă de înţelepciunea care nu plânge!
Când predică, despică firul în patru. Cauterizează răni. Taie în viu păcatul. Oferă soluţii. Aduce bucurie. Revigorare. Speranţă. Readuce credinţa piedută. Dacă „vindecările hypocratice” erau exprimate în aforisme, vindecările lui Florin Ianovici sunt generate de limba crucii. E creozotat biblic. E deschizător de interogaţii, ridică temperatura în dezbaterile sale, apoi oferă pilule de însănătoşire. Predicile lui se-ncheie cu ochi schimbaţi. Lacrimi. Nu e ruşine să-ţi laşi emoţiile să vorbească.
Discuţiile prieteneşti cu Florin Ianovici au şi umor. Umorul nu ucide, ci vindecă. Catrenele lui Florin sunt versuri cât o catedrală…
Ce-l face aşa de diferit pe păstorul bucureştean? Care e secretul reuşitei celui ce conduce biserica „Betel” din Crângaşi? Cum a ajuns o sintagmă naţională – pentru că aproape orice evanghelic român i-a auzit măcar odată expunerile despre Cerul Lui Isus? Vrem să-nvăţăm de la el!
Florin Ianovici este păstorul experienţelor. Ilustraţiile sale nu sunt citite, nici visate, ci trăite. Sunt studii biblice simţite pe pielea lui. Fiecare literă i-a atins inima. A fost abandonat de părinţi în ziua când s-a-ntâlnit cu Dumnezeu, mai târziu a rămas fără acoperiş deasupra capului chiar în ziua căsătoriei! A acceptat servicii prost plătite ca să-şi continue cariera ( a fost un student eminent), i-a murit o fetiţă (de fapt copilul acum e acasă) când era foarte tânăr, a ieşit nevătămat dintr-o maşină torsionată (într-o zi când mergea în misiune), a scăpat dintr-un avion care luase foc (era cu ambele sale fete!), a văzut cu ochii minunile Domnului, ultima fiind zilele trecute la operaţia Karinei. Exemplele „luptelor” sale ar fi… multe. Florin Ianovici este fascinant prin spectacolul acestor replici. Histonismul său care îl salvează fiind dat totdeauna de prezenţa divină. Unde alţii au eşuat, Florin se ridică. E ca o „stâncă între moluşte”!
Pastor, avocat, profesor (trei licenţe), directorul fundaţiei „Viaţă şi Lumină” (plasament care asigură asistenţă socială şi consiliere pentru copiii aflaţi în dificultate), vicepreşedinte al Fundaţiei „Cireşarii” (unde alături de Vladimir Pustan formează cel mai renumit duet creştin din România), predicator de „trafic greu”, retor creştin (e printre puţinii creştini români – dacă nu singurul, care a aplicat Retorica din Drept în Teologie), scriitor bun, om de cultură şi de cult, Florin Ianovici e genul de păstor pe care şi l-ar dori orice biserică, orice comunitate. Însă e numai unul. Nu se clonează!
De când îl cunosc, l-am iubit pe păstorul Florin Ianovici. Mă încântă. Puterea exemplului său galvanizează. Face parte dintre oamenii mari care au dragoste pentru popor. Fiindcă ştie ce e suferinţa, ajută nevoiaşii. Pentru că a mâncat o pâine amară, azi conduce o fundaţie care ajută oamenii străzii. Mai mult, la Betel unde păstoreşte, duminica dimineaţa, săracii Bucureştiului, după ce-şi hrănesc sufletele cu liturghie, intră în clădirea veche devenită cantină, pentru a primi mâncare caldă! Câţi pastori ştiţi că fac aşa?
Să ne trăieşti frate Florin Ianovici! Ne eşti atât de necesar. Eşti sângele care revitalizază trupul Miresei obosite. Eşti insulina de care are nevoie societatea noastră. Şi Biserica…
Pentru că azi e ziua-ţi de naştere, eu, Nicolae Geantă şi Cireşarii, nu îţi urăm numai „La Mulţi Ani!”, ci „Veşnic să trăieşti, împărate!”. Iar dacă la nunta ta, ţi-au cântat numai păsărelele din pomi, să nu fi trist, într-o zi – la Nunta Lui Isus, îţi vor cânta îngerii! Hainele să-ţi fie albe, în orice vreme, şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap (Eclesiastul 9:8)! Amin!