”Trimite pe fratele meu”
Adăugată de ovicornea in 01/03/2012, citită de 1.978 ori
Autor: Ovi Cornea, Categorie: Misiune
”Trimite pe fratele meu”

Trăim într-o lume complicată și într-o generație mult prea concentrată asupra sinelui. Vedem cum tot mai puțini creștini sunt gata să se dedice 100% lui Dumnezeu. Din această cauză, Creștinismul per ansamblu suferă, slăbește, își pierde din influență și putere. Prigoana și greutățile nu au distrus Biserica, bunăstarea o distruge.

”Am căutat Biserica în lume, și nu am găsit-o; am căutat lumea în Biserică, și lumea era acolo”

Într-o astfel de generație în care trăim, Dumnezeu mai caută un om … un om care să stea în spărtură pentru păcătoși … un om care să meargă să le spună Vestea Bună.

Profetul Isaia a avut privilegiul să perceapă una dintre cele mai sensibile și mai complicate situații cu care S-a confruntat mereu inima lui Dumnezeu: ”Pe cine să trimit și cine va merge pentru Noi?”

Această întrebare tulburătoare descoperă încă o dată natura caracterului și a suveranității lui Dumnezeu. Pe cine să trimită? Cine ar fi dispus să își lase confortul, siguranța, liniștea? Cine ar fi dispus să își pună în pericol prestigiul, reputația sau chiar viața?

Pe cine să trimit, și cine va merge pentru Noi? Mai auzim noi astăzi această întrebare? În fața acestei provocări, Isaia a răspuns: ”Iată-mă, trimite-mă!” Oare care este răspunsul tău? ”Trimite pe fratele meu”?

Nu cred că mai este necesar să demonstrez că ceva nu este în regulă cu creștinii de astăzi. Doresc să vă provoc să veniți în rugăciune înaintea Creatorului, Domnul Dumnezeu, care nu Se schimbă, și să vă examinați viața de creștin trăită. Vă provoc să vă calculați costul și apoi să faceți un angajament să faceți tot ceea ce vă va sta în putință ca să împliniți Marea Trimitere, așa cum stă ea scrisă în Matei 28:19-20. Cineva spunea, ”Lumea de astăzi nu este interesată într-o nouă DEFINIȚIE a creștinismului, ci într-o nouă DEMONSTRAȚIE a creștinismului”.

Isaia 6:8: Am auzit glasul Domnului, întrebând: “Pe cine să trimet, şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: “Iată-mă, trimete-mă!”

Ioan 4:35: Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele care sunt albe acum, gata pentru seceriş.

ANGAJAMENT PENTRU MISIUNE

Doamne, poți conta și pe mine!

“Cred că porunca lui Dumnezeu de a provovădui Evanghelia la toate neamurile se aplică fiecărui creștin.”

”În consecință, mă angajez să fac tot ceea ce Dumnezeu îmi va cere pentru a împlini Marea Trimitere, așa cum stă ea scrisă în Matei 28:19-20”

”Înțeleg că acest lucru poate însemna că va trebui să mă rog în mod regulat pentru acei oameni care încă nu au auzit Evanghelia.”
”Înțeleg că acest lucru poate însemna că va trebui să dau bani pentru a sponsoriza misionari/misiuni.”
”Înțeleg că acest lucru poate însemna că va trebui să mă ofer pe mine însumi și să merg ca și misionar.”

”Orice ar putea însemna, răspunsul meu va fi DA!”


Știre preluată de pe mission2malawi.blogspot.com
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni