Concurs de traduceri
Adăugată de Mada_O in 10/02/2016, citită de 6.796 ori
Autor: echipa Resurse Creștine, Categorie: Resurse Creștine
Concurs de traduceri

    CONCURSUL A LUAT SFÂRȘIT
    Vom reveni cu rezultatele în cel mai scurt timp posibil. Vă mulțumim tuturor pentru participare! Cei care sunt dornici să se implice în această lucrare, sunt așteptați oricând să ne scrie!

 


    Echipa Resurse Creștine anunță cu bucurie organizarea unui nou concurs de traduceri din limba engleză în limba română în perioada 10 Februarie 2016 - 10 Martie 2016 (termen limită de trimitere a traducerii). Vă puteți înscrie oricând în această perioadă, cu condiția să reușiți să trimiteți traducerea la timp.

    Participarea la acest concurs implică trimiterea unui email către organizatori aici (alegând subiectul "Colaborare"), urmând să primiți predica video pe care o veți traduce. Fișierul final pe care va trebui să-l trimiteți va fi un document care va conține traducerea în format text sau în format subtitrare.


    Condițiile de participare:
    - cunoașterea foarte bună a limbii engleze și limbii române
    - cunoașterea foarte bună a Bibliei și a limbajului biblic
    - timp liber suficient pentru a-l dedica acestei lucrări

    Criterii de corectare:
    - ortografia
    - punctuația
    - folosirea diacriticelor
   - traducerea cât mai corectă și apropierea de textul original (desigur, expresiile biblice românești din versiunea Dumitru Cornilescu vor înlocui expresiile din limba engleză, acolo unde traducerea o cere)
    - tipul de fișier trimis (document sau subtitrare)
    - timpul în care este trimisă traducerea

    Premii:
    Premiul 1 - Laptop Lenovo
    Premiul 2 - Tabletă iPad Mini 2
    Premiul 3 - Cărți în valoare de 500 de lei (căștigătorul va alege care anume)
    *Premiile vor putea fi trimise doar în România, însă concursul se adresează tuturor celor ce vor să participe, oriunde s-ar afla în lume. Câștigătorii din altă țară, ne pot da o adresă din România unde să trimitem premiul ca mai apoi să ajungă la ei.



    Echipa Resurse Creștine își rezervă dreptul de a publica pe site, prin video-urile aferente, traducerile realizate de participanții la concurs.

    Menționăm că acest concurs se adresează inclusiv colaboratorilor care traduc în prezent. Dacă în momentul de față se ocupă de o traducere, aceasta poate să fie finalizată după participarea la concurs.

    Vă așteptăm să participați cât mai mulți și să rămâneți alături de noi și mai departe în această lucrare!


Știre preluată de pe www.resursecrestine.ro
Au fost persoane care ne-au scris că doresc să se înscrie, dar ne-au scris e-mail-ul de contact greșit și nu vă putem contacta. Cei care nu primiți niciun e-mail din partea noastră după ce ne-ați scris cu video-ul pe care trebuie să-l traduceți, scrieți-ne încă o dată cu o adresă corectă unde vă putem găsi.

Mulțumim!
Adăugat în 11/02/2016 de Mada_O
Opțiuni