Lucrarea în echipa Wycliffe, primul trimestru - Hajni și Mihai
Adăugată de wycliffe.romania in 06/04/2015, citită de 1.813 ori
Autor: Wycliffe, Categorie: Misiune
Lucrarea în echipa Wycliffe, primul trimestru - Hajni și Mihai

“Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor.” Matei 24:14


Mulțumim Domnului pentru purtarea Lui de grijă, pentru pomii infloriți și pentru zile mai însorite aici la Oradea.

Acest prim trimestru a trecut, nu lipsit de încercări, dar din nou am experimentat și biruințele Domnului pentru care suntem foarte mulțumitori!

O familie de misionari s-a întors pentru o lună în țară. Primul lor an pe câmpul de misiune a fost foarte tensionată datorită mai multor factori, ca: greutățile de adaptare la un nou mediu climatic și social; munca asiduă de renovare a “casei” unde s-au mutat pentru lucrare, acesta având de fapt doar ziduri și acoperiș; nevoia de a săpa o fântână datorită lipsei de apă; probleme de sănătate proprii dar și a unor rude apropiate din România, și multe alte încercări, atacuri. Toate acestea coroborate au generat intervenții din partea noastră, a echipei de birou și în special a lui Hajni și Jeroen, atât pe perioada șederii lor pe câmp, cât și în țară, pentru soluționare, mediere sau lucruri administrative. Slavă Domnului că ei au reușit să se întoarcă pentru a continua slujirea într-un proiect de traducere și în ultimul timp apele s-au liniștit!

Domnul a păzit și o altă familie de misionari în mijlocul problemelor de sănătate. Doi membrii ai familiei au necesitat evacuare medicală, o dată din junglă și o dată din țară. Toate acestea au generat multe intervenții telefonice și prin e-mail, pentru: a ajuta familia în momentele de criză, a urgenta procedura firmei de asigurare, a afla noutățile și a ține la curent persoanele implicate. Mulțumim lui Dumnezeu că a fost credincios și a vindecat aceste persoane și mulțumim celor care s-au implicat în rugăciune! A meritat! 

Mulțumim lui Dumnezeu și pentru noii candidați: o fată din Zărnești care dorește să slujească în India, și o familie cu doi copii din Iași care dorește să slujească în Papua Noua Guinee în echipa de suport tehnic. Hajni s-a ocupat cu procesul lor de aderare: ghidarea lor spre domeniul potrivit, verificarea referințelor, interviuri, furnizarea de informații în ceea ce privește nevoia și posibilitățile viitoare de instruire, stabilirea bugetului pentru câmp, etc. Rugați-vă pentru poziționarea lor pe câmpul de misiune cu binecuvântarea Domnului.

Suntem mulțumitori Tatălui și pentru cele 3 noi documentare despre misionarii Wycliffe România, finalizate în acestă primăvară. Mihai s-a ocupat de procesul elaborat de editare video a acestor materiale care urmează a fi incluse pe noul DVD Wycliffe România “Lumină în Junglă”. În prezent lucrează la pregătirea acestui DVD pentru producție. Rugați-vă, ca acest material să ajungă la acele persoane a căror inimă Domnul Isus a pregătit-o pentru implicare în misiune (prin a merge, a se ruga, sau a dărui).

Slăvim pe Cristos pentru “Cursul de evanghelizare personală” ținut în cadrul bisericii noastre (Biserica Baptistă Speranța Oradea), de fratele Daniel Măgureanu din Deva. A fost o experiență unică și motivatorie, în care am pășit, cred, cu toții la început cu frică, dar apoi și cu entuziasm, în special când am realizat că oamenii cu care am vorbit pe stradă, fără să-i cunoaștem, sunt mult mai deschiși să vorbească cu noi decât suntem noi să vorbim cu ei. Cursul a fost foarte benefic pentru că a explicat foarte bine că Domnul ne-a trimis să vestim Evanghelia tuturor, nu doar rudelor sau prietenilor. Acest curs a venit pentru a sprijini noul obiectiv al viziunii bisericii noastre de a avea cel puțin un suflet mântuit la fiecare serviciu de duminică. Lăudăm pe Dumnezeu pentru că El a dat o viziune atât de clară bisericii. Acum depinde de noi să ne facem partea. Sprijiniți-ne în rugăciune ca El să ne dea curaj și putere pentru a vorbi oamenilor despre Isus, a-i invita la biserică și a fi sensibili la nevoile lor!

Cu ocazia sărbătorilor de Paști vă/ne dorim ca să putem să ne concentrăm mai mult asupra jertfei Domnului Isus și prin asta să fim îndemnați la o viață mai dedicată Lui! Să ne bucurăm în El! Cristos a înviat!
 

Detalii

Hajni și Mihai Dumitriu sunt membrii ai Bisericii Baptiste Speranța Oradea și sunt misionari Wycliffe din 2011, respectiv 2013. 


Știre preluată de pe wycliffe.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni