Homorog - 110 ani pe câmpul evangheliei
Adăugată de sorinpetrache in 23/06/2014, citită de 1.896 ori
Autor: Sorin Petrache, Categorie: Diverse
Homorog - 110 ani pe câmpul evangheliei

Bucurie fără margini în cerurile lui Dumnezeu, pe pământul satului bihorean Homorog și în familia Ioan Cicortaș din Biserica Domnului Isus Hristos: Duminică, 22 iunie 2014, cu prilejul sărbătoririi a 110 ani de lucrare creștină în Biserica Baptistă Homorog (Bihor), în fața puterii nevăzute a lui Dumnezeu și a celor aproximativ 100 de creștini adunați în închinare, slujire și cântare, Daniel Cicortaș a fost ordinat prezbiter al Bisericii locale, păstorită de Mihai Cociubei.

 

Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură (Biblia) ne descoperă în Faptele Apostolilor 14:23 cum slujitorii Bisericii primare „Au rânduit prezbiteri în fiecare biserică și, după ce s-au rugat și au postit, i-au încredințat în mâna Domnului în care crezuseră”, după care același Cuvânt Sfânt ne poruncește în 1Timotei 5:17: „Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciți de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea și cu învățătura pe care o dau altora”.

În pragul vârstei biblice de 34 de ani, tânărul inginer topograf  Daniel Cicortaș a fost încredințat în mâna Domnului de familie, de Biserica locală din Homorog care „s-au rugat și au postit” pentru biruința alegerii făcută de Dumnezeu în dreptul sufletului său, și „a fost încredințat în mâna Domnului Isus Hristos” de cei șapte pastori prezenți la Serviciul divin de ordinare: Ioan Marișcaș (decanul de vârstă al pastorilor din zona Salonta), Florin Negruț (Comunitatea bisericilor baptiste din Oradea și Satu Mare), Nelu Sârb (Holod), Florin Cociubei (Salonta, Mădăras), Cristi Vidican (Hidișelu de Sus), Flaviu Tocai (Ghiorac), Mihai Cociubei (Homorog, Ianoșda, Mărțihaz, Avram Iancu).

Cu acest prilej, fratele Daniel Cicortaș a prezentat istoricul lucrării baptiste din Homorog, mulțumind lui Dumnezeu pentru purtarea de grijă și călăuzirea în biruință a bisericii locale care, de mai bine de 110 ani, s-a dovedit un binecuvântat Cerc misionar creștin pentru localitățile din sud-vestul județului Bihor, spre care au plecat numeroși evangheliști, pastori, diaconi, prezbiteri, dirijori de fanfară și de cor - lucrători destoinici în câmpul Evangheliei.

Într-un moment deosebit al serviciului divin, mama prezbiterului Daniel Cicortaș, sora Paraschiva (Piri) a recitat, în lacrimi calde, de bucurie, spre lauda și slava lui Dumnezeu, o poezie de îmbărbătare pentru fiul său binecuvântat de Domnul ca slujitor „ales ce se ostenește cu propovăduirea și cu învățătura” creștină (foto). Cuvântul Sfintei Scripturi, ca îndemn la slujire și chemare la mântuirea oferită de Dumnezeu tuturor oamenilor prin jertfa biruitoare a Fiului Său Isus Hristos a fost predicat de fratele pastor Florin Negruț, directorul Liceului Baptist „Emanuel” din Oradea și vicepreședinte al Comunității bisericilor baptiste din Oradea și Satu Mare.

Sorin Petrache


Știre preluată de pe www.confluente.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni