Libraria Maranatha doneaza 100 de Biblii pentru Motii din Muntii Apuseni
Adăugată de Slujire in 07/06/2013, citită de 2.128 ori
Autor: Libraria Maranatha, Categorie: Diverse
Libraria Maranatha doneaza 100 de Biblii pentru Motii din Muntii Apuseni
Libraria Maranatha in colaborare cu asociatia crestina Misiunea Speranta pentru Romania organizeaza un proiect de misiune crestina pentru catunele din Muntii Apuseni. Astfel, in perioada 19-21 Iulie dorim sa distribuim peste 1 000 de Biblii in cele mai izolate si greu accesibile catune din Muntii Apuseni, zona Brad-Bulzestii de sus, jud. Hunedoara. Avem in vedere aici zonele izolate, oamenii care locuiesc izolati in munti si care nu au acces la mijloacele de informare. In aceasta zona locuintele sunt risipite pe munti fiind nevoie uneori de cateva ore de mers pe jos pana la o singura casa. Cei mai multi dintre acestia nu merg la vreo biserica si nu au o Biblie sau o carte crestina in casa. In aceasta zona barbatii mor in jurul varstei de maxim 60 de ani datorita bauturii. De aceea, in mare parte in zona vom gasi femei vaduve si singure.
Cu ocazia acestui proiect de misiune crestina ne dorim sa le oferim acestor oameni cate o Biblie sau o carte crestina. O Biblie sau o carte crestina in casa acestor oameni va face lucrarea unui misionar si Duhul Sfant va face ca prin Cuvantul lui Dumnezeu lasat in fiecare casa sau prin orice carte crestina pe care noi o vom oferi acestor oameni sa le schimbe viata, sa Il cunoasca pe Dumnezeu si sa ii conduca la mantuirea oferita prin Isus Hristos.
 
Stimati frati, va invitam pe fiecare sa purtati in rugaciunile dvs acest proiect de misiune crestina si oamenii din aceste zona. Avem nevoie de mijlocirea dvs in rugaciune pentru ca Domnul sa scoata cat mai multi frati ca sa vina impreuna cu noi sa distribuie Bibliile si cartile cat si sa avem suficiente Biblii si carti.
 
In acest sens, ca initiator al acestui proiect de misiune crestina, Libraria Crestina Maranatha doneaza 100 de Biblii pentru acest proiect.
 
De asemenea, dorim sa multumim tututor celor care ati donat Biblii si care veti dona in continuare pentru slava lui Dumnezeu. Cei care aveti acasa o Biblie sau o carte crestina si doriti sa o oferiti celor care nu au, puteti face lucrul acesta prin posta, la adresa:
 
Libraria Maranatha
Com. Sepreus, jud. Arad, nr. 19
 
Cu respect
Libraria Maranatha

Știre preluată de pe www.librariamaranatha.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni